Mogulii Constantei s-au bransat la robinetul cu aur. DOSAR EXCLUSIV EVZ [1]

Compania de Apa din Constanta s-a extins in cinci judete si paseste acum in Republica Moldova

. Colosul e condus cu mana de fier de liderii PSD, neclintiti de 20 de ani.

O regie locala a ajuns cel mai mare operator regional din Romania in domeniul apei menajere. Suna arid, dar afacerea RAJA Constanta e deja un fenomen de anvergura la nivel national.

Devine un jucator economic de prima marime. Acum opt ani, ca toate regiile din tara, era infundata in datorii, avea restante de vreo 400 de miliarde de lei vechi.

In acest moment, e distribuitor in cinci judete, a facut un pas in Basarabia, preluand reteaua din Comrat, si in aceste zile spera sa dea marea lovitura: obtinerea contractului de operator in capitala Moldovei, Chisinau. Mai au in plan orase din Bulgaria, Serbia, Albania.

Mana de fier a Serviciilor

E o companie controlata 100% de pesedistii din Constanta, ca tot judetul de altfel. O sumedenie de fosti ofiteri din structuri militare, Contrainformatii si SRI detin posturile cheie in RAJA, toti sub mana de fier a lui Felix Stroe, un fost comandant de nave de razboi, dar cu destule pete albe in CV.

Se spune ca din monopolurile naturale e imposibil sa pierzi. Leadership- ul din Constanta, neclintit de 20 de ani, a mers mai departe: decat sa le dea altora profiturile, mai bine le iau ei de la altii. 2 milioane de oameni, iar vara chiar 2,5 milioane, beau apa din reteaua administrata de RAJA Constanta.

S-au intins in Ialomita, Calarasi, Ilfov si Dambovita. 97% din companie e detinuta de Consiliul Judetean Constanta, restul fiind impartit de 33 de consilii orasenesti si comunale. E o afacere comparabila, ca dimensiune, cu Apa Nova din Bucuresti, detinuta de Veolia (Franta), un important jucator european in distributia de apa.

Felix Stroe, un fel de zeu al apei

RAJA a devenit un colos care se extinde acum si "afara". Directorul general este din 2003, Felix Stroe, vicepresedinte al organizatiei judetene a PSD Constanta. Ca sa intelegeti ce inseamna influenta sa, mentionam ca PSD mai are in Constanta doar doi sefi: Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean, si primarul Radu Mazare. Stroe e numarul 3 in partid.

Strategia de expansiune in afara granitelor judetului a fost inteligenta. Felix Stroe este presedintele Patronatului Roman al Apei si primvicepresedinte in Asociatia Romana a Apei. Influenta sa a contat in preluarea altor retele locale. Din 2008, Stroe a devenit membru cu drept de vot si-n asociatia Mondiala, cu sediul la Londra, ceea ce ii confera sustinere in planurile de expansiune in tarile din jur.

"Alaturi de 35 de specialisti din intreaga lume, elaboreaza strategii de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apa, strategii de care tin cont guvernele tarilor supuse spre analiza", spune un comunicat al RAJA. Adica, discretul Stroe are "intrari" si la niste guverne.

55 de intalniri pentru Afacerea "Chisinau"

De altfel, legatura cu Londra i-a inlesnit lui Felix Stroe sa incheie un acord cu Aqualia New Europe (detinuta de Aqualia si BERD). Noul jointventure, numit Aqua Management Solutions e vehicolul prin care constantenii vor sa dea lovitura in Estul Europei. "Ne-am extins deja in sudul Republicii Moldova, la Comrat (unde Felix Stroe a devenit in 2011 cetatean de onoare al orasului - n.r.), vom opera in nord, la Balti, si suntem in discutii cu Chisinaul, unde am fost de vreo 55 ori, avem acum o delegatie in Bulgaria si planuri pentru Albania si Serbia", explica directorul general RAJA, Felix Stroe.

El sustine ca "aceste tari reprezinta in prezent unele dintre zonele cu cel mai ridicat potential de crestere de pe piata apei, estimat la 8 miliarde de euro in viitorii ani". Peste cativa ani vom putea scrie ce felie din aceste miliarde de euro au reusit sa-si rezerve liderii PSD din Constanta.

Secretul succesului

In 8 ani, RAJA s-a transformat dintr-o "gaura neagra" intr-o companie cu influenta mare in sud-estul tarii. In 2011, a avut venituri de 223 milioane de lei si un profit net de 12 milioane de lei.

La RAJA primesc o paine peste 2.500 de oameni si se deruleaza investitii de 400 milioane de euro, bani europeni, fonduri proprii si imprumuturi BERD. "N-avem la plata nicio factura depasita la termen si nicio datorie la bugetul local si bugetul de stat", a precizat Irina Oprea, purtatoarea de cuvant a RAJA.

Triada: Felix Stroe, primul din stanga, Radu Mazare, la microfon, ?i Nicu?or Constantinescu, primul din dreapta. Un fel de ?dormi lini?tit, PSD vegheaza pentru tine?

Explicatia acestei transformari: stabilitatea leadershipului local. Aceeasi politicieni conduc Constanta de 15 ani, iar RAJA e in mainile lor, ca si cand s-ar afla sub patronajul unor capitalisti straini. In fond, Radu Mazare e un fel de CEO al Constantei.

Decat s-o dea pe mana capitalului strain, Mazare, Constantinescu & comp. au transformat RAJA in propria lor gaina cu oua de aur

3,27 de lei va deveni un mc de apa livrat de RAJA Constanta de la 1 septembrie. La Bucuresti, pretul e 3,86 lei

"Nu avem cea mai scumpa apa din Romania, cum se spune. Nu suntem intre primii zece la nivel national."FELIX STROE, manager RAJA

"Pretul cerut de RAJA pentru apa poate duce la falimentarea hotelurilor din sudul litoralului romanesc." PROTEST AL UNUI HOTELIER DIN VENUS

Stroe, avere: 35 milioane euro

Presedintele CA si directorul general al SC RAJA SA, Felix Stroe este consilier local la al patrulea mandat si vicepresedinte al organizatiei judetene a PSD Constanta. Militar de cariera, Stroe este absolvent a sectiei militare a Academiei Navale "Mircea cel Batran".

Ziarele locale au descoperit ca, inainte de 1990, a fost ofiter de contrainformatii in marina desi in CV-ul sau se mentioneaza ca "intre 1978 si 1991 a fost ofiter activ in cadrul Marinei Militare". Dupa Revolutie, impreuna cu colegul sau, Ion Dumitrache, a intrat in afaceri cu armata, au cumparat Santierul Naval Midia, s-au implicat in taximetrie si turism.

Are o avere personala de 35 milioane de euro, conform TOP 300 Capital. Conducerea executiva a SC RAJA SA este plina de fosti militari de cariera si fosti ofiteri de informatii, printre care si un fost sef al SRI Constanta.

Interventii la Ponta: curent ieftin se poate?

Ieri a avut loc o prima runda a licitatiei pentru furnizarea de energie la RAJA. Un singur lucru n-a reusit Felix Stroe, in calitatea sa de mogul al apei: sa cumpere curent ieftin de la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica. I-a expirat contractul, iar acum companiile nationale i-au transmis ca nu mai au energie disponibila si sa apeleze la asazisii "baieti destepti".

"Daca nu luam direct de la Hidro, o vom lua mai scump de la intermediari, iar pretul apei va creste", explica directorul. Au dat anunt de achizitie si s-au anuntat 157 de jucatori pe bursa energiei, dar la termenul de ieri s-au prezentat doar trei firme.

Rezultatul este inca incert. Nici presedintele CJ Nicusor Constantinescu n-a avut succes, desi a facut un drum pana la Victor Ponta, sa le dea curent ieftin, direct de la stat, povesteste suparat Felix Stroe.

Ca sa atenueze impactul cresterii pretului de cumparare a energiei electrice, directorul RAJA a anuntat ca judetul Constanta va deveni primul din tara care renunta la taxa meteorica, un bir controversat la nivel national, toti romanii considerand ca sunt incarcati la plata.

Scandalul de la Venus

Acelasi subiect a provocat si scandalul de saptamana trecuta, cand cativa hotelieri din sudul Litoralului au semnalat presei ca tarifele la apa sunt gata sa-i falimenteze. Protestul e nerealist, replica directorul RAJA.

Operatorii din turism reclamau pretul exagerat al apei meteorice, in conditiile in care n-a plouat de luni de zile in sud, iar reteaua din zona litorala neavand oricum capacitatea de a prelua apa cazuta din cer. In plus, hotelierii au mai reclamat ca in reteaua de canalizare nu s-a mai facut nicio investitie in ultimii 40 de ani, aceasta fiind practic prabusita.

Felix Stroe a comentat scurt acuzatiile, afirmand ca acestea nu stau in picioare, ca pretul nu este cel mai mare din tara si ca s-au facut investitii in retea. Dar la taxa pe apa meteorica se renunta. "Ajustam pretul doar cu rata inflatiei", a concluzionat. RAJA nu e populara printre consumatori. Dar niciun monopol din tara nu este.

Sefii Constantei l-au rugat pe premier sa intervina la Hidroelectrica pentru a vinde energie ieftina catre RAJA. Nu s-a putut.


Publicat de : ---
Data publicării: 23 Aug 2012 - 06:32
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39871&titlu=Mogulii_Constantei_s_au_bransat_la_robinetul_cu_aur__DOSAR_EXCLUSIV_EVZ