Ponta ii cere lui Basescu in baza Legii 544 stenogramele discutiilor de la Cotroceni din 6 februarie [1]

Autor: Ciprian Purice

Liderul PSD Victor Ponta ii solicita presedintelui Traian Basescu, in baza Legii 544, copii ale tuturor stenogramelor consultarilor de la Cotroceni, din 6 februarie, precizand ca, in conditiile unui refuz de a raspunde cererii in termenul legal, isi rezerva dreptul de a se adresa instantei

.

Victor Ponta

Presedintele PSD i-a transmis joi o solicitare sefului statului, prin care ii cere, in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, copii ale tuturor stenogramelor consultarilor de la Cotroceni, din data de 6 februarie, se arata intr-un comunicat al PSD.

“Avand in vedere controversele generate de declaratiile dumneavoastra privind propunerea pe care mi-ati fi facut-o de a prelua functia de prim-ministru, consider ca este corect, moral, necesar si de interes public ca stenogramele discutiilor cu toate formatiunile politice prezente la Cotroceni sa poata fi consultate de toti cei interesati”, spune Ponta, potrivit comunicatului.

Conform sursei citate, Victor Ponta considera ca seful statului are datoria de a fi pe deplin transparent si de a-i pune la dispozitie informatii in legatura cu discutiile pe care le-a avut cu reprezentantii tuturor grupurilor parlamentare prezente la Cotroceni.

“In calitate de cetatean roman, consider ca am dreptul de a fi informat in legatura cu discutiile pe care le-ati avut cu reprezentantii tuturor grupurilor parlamentare prezente la Cotroceni, cu atat mai mult cu cat, conform declaratiilor dumneavostra recente, ele m-ar viza in mod direct”, adauga Ponta.

Presedintele PSD precizeaza ca face aceasta solicitare nu din postura de lider politic, ci din cea de cetatean si sustine ca isi rezerva dreptul de a se adresa instantei de judecata daca Traian Basescu va refuza sa raspunda solicitarii in termenul legal.

“Va transmit aceasta solicitare nu din postura de deputat, presedinte al PSD sau copresedinte al USL, ci in calitate de cetatean. De asemenea, doresc sa precizez ca, in conditiile unui refuz din partea dumneavostra de a raspunde acestei solicitari in termenul legal, imi rezerv dreptul de a ma adresa instantei de judecata, conform legii”, mentioneaza Ponta, conform conform comunicatului.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, ca va solicita publicarea tuturor stenogramelor de la consultarile presedintelui Traian Basescu cu partidele politice, declarandu-se convins ca seful statului nu i-a mentionat numele ca propunere pentru functia de premier.

“O sa facem o solicitare oficiala ca domnul Basescu – iata, avem o premiera: stenograme de la intalnirea cu presedintele – sa dea toate stenogramele pentru ca, va reamintesc, cu noi s-a vazut la ora 16.00, daca nu ma insel. Inaintea noastra a avut discutii cu UDMR, UNPR si minoritatile, cand probabil deja le-a spus cine va fi prim-ministru. Sau, oricum, in niciun caz nu le-a spus de Ponta. Dupa care a avut discutii cu PDL si, in mod sigur, nu le-a spus nimic de Ponta”, a spus el.

Ponta a amintit ca, la o ora si jumatate dupa intrevederea USL cu presedintele, Mihai Razvan Ungureanu era deja la Cotroceni. El a mentionat, referindu-se la propunerea presedintelui privind postul de premier, ca “a fost o chestie neserioasa si e in continuare o chestie absolut neserioasa din partea presedintelui”, motiv pentru care nici nu l-a “bagat in seama”.


Publicat de : ---
Data publicării: 23 Mar 2012 - 05:44
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39271&titlu=Ponta_ii_cere_lui_Basescu_in_baza_Legii_544_stenogramele_discutiilor_de_la_Cotroceni_din_6_februarie