Ungureanu se antreneaza pentru prezidentiale [1]

Autor: Ana-Maria Ludatser

Candidatura lui Razvan Ungureanu la prezidentialele din 2014 depinde de prestatia lui in fruntea Executivului

. A spus-o Traian Basescu si a confirmat-o premierul insusi.

Ca sa se mute dintr-un palat in altul, Razvan Ungureanu trebuie sa-si faca temele de premier

Desi zvonul privind candidatura lui Razvan Ungureanu la presedintie circula de  o bucata buna de timp, seful Executivului abordeaza subiectul cu o modestie studiata. “Intai am de dovedit performanta in ceea ce fac acum. Daca as spune ca ma vad acolo (la Cotroceni ?n.r) ar fi o lipsa de bun-simt si de realism” , a declarat Ungureanu, precizand insa ca se poate gandi la orice varianta, inclusiv la o astfel de candidatura. “Ma pot gandi mai departe daca performez. Pot lua in calcul si aceasta varianta, putem lua in calcul orice”, a mai afirmat premierul, sustinand ca nu vede de ce un fost sef de serviciu de informatii nu ar avea dreptul la o cariera politica. “Trebuie sa acceptam ca, intr-o democratie, nominalizarea prim-ministrului se poate face si dintr-o functie care parea sa il tina in afara vietii politice. Avem o privire mitica asupra serviciilor secrete din Romania, SIE si SRI. Ce ar trebui sa faca un director de SIE sau SRI, sa mearga direct la manastire si sa nu mai iasa de acolo ??, a conchis Ungureanu.

Democrat-liberalele nu-l au la suflet

Razvan Ungureanu nici nu s-a instalat bine la Palatul Victoria ca a si reusit performanta sa se puna rau cu doamnele din PDL.

Dupa un schimb de replici acide cu Elena Udrea pe tema piscinelor, seful Executivului si-a atras si antipatia Ancai Boagiu, care a sarit ca arsa cand a aflat de intentia lui Ungureanu de a o schimba pe Daniela Draghia din functia de director al Companiei Nationale de Drumuri. Boagiu a  sustinut ca premierul nu ar trebui sa uite ca sefa de la Drumuri a adus fonduri europene, a stopat robinetii prin care curgeau banii publici si a facut numai lucruri bune cand s-a aflat la conducerea CNADNR.

Mai ponderata decat colegele sale, Roberta Anastase a declarat ca si-ar dori ca Razvan Ungureanu sa confirme ca premier, adaudand imediat insa ?ca nu-i va fi usor?. Reactia vine dupa ce pesedistul Victor Ponta a declarat ca premierul si-ar dori sa o schimbe pe Anastase de la sefia Camerei Deputatilor.


Publicat de : ---
Data publicării: 15 Mar 2012 - 05:45
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39241&titlu=Ungureanu_se_antreneaza_pentru_prezidentiale