Saptamana agitata in Camera Deputatilor [1]

Camera Deputatilor a adoptat saptamana trecuta o serie de proiecte legislative importante, printre care se numara legea asistentei sociale si actul normativ privind gestionarea cainilor fara stapan

. Deputatii si-au inceput saptamana cu dezbaterea motiunii simple ?Panglicile doamnei ministru Boagiu?, initiata de deputatii Opozitiei impotriva ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, motiune care a fost respinsa marti de plenul Camerei Deputatilor. Tot marti, deputatii au adoptat legea asistentei sociale, care prevede intre altele ca beneficiile de asistenta sociala finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se vor acorda sub rezerva achitarii de catre beneficiar a obligatiilor de plata catre bugetul local. O alta prevedere stipuleaza ca plata beneficiilor sociale se poate efectua in functie de optiunile beneficiarului si in tichete sociale, nu numai prin mandat postal sau cont bancar. Modalitatea de acordare prin tichetele sociale se va stabili prin legi speciale. In aceeasi sedinta de plen, deputatii au aprobat legea privind gestionarea cainilor fara stapan. Legea prevede, printre altele, posibilitatea eutanasierii cainilor fara stapan dupa ce autoritatile locale consulta populatia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunari de cartier si ciparea cainilor, inclusiv a celor care au stapani. In plen, Camera Deputatilor a si adoptat noua lege a adoptiilor prin care termenele sunt scurtate. Camera a adoptat tacit si un proiect de lege care prevede ca alesii locali isi pierd mandatul in cazul condamnarilor prin hotarari ramase definitive si irevocabile.


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Noi 2011 - 05:57
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=38826&titlu=Saptamana_agitata_in_Camera_Deputatilor