Negarea in public a Holocaustului se va pedepsi cu inchisoarea [1]

Senatorii au reusit, ieri, dupa trei ani de certuri, sa adopte proiectul de lege privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

Inregistrat pentru prima data la Senat pe 28 martie 2002, proiectul de lege a avut nevoie de un an pentru a ajunge in dezbaterea plenului. Dupa doua sedinte aprinse, cauzate de neintelegerile dintre reprezentantii partidelor parlamentare in legatura cu termenii din cuprinsul proiectului de act normativ, legea a fost scoasa de pe ordinea de zi. Senatorii si-au reamintit de ea doi ani mai tarziu, in februarie 2005, si au reintrodus-o pe ordinea de zi, ce-i drept, pe ultimul loc. Chiar daca nici de aceasta data nu au fost de acord cu unele formulari din textul actului normativ, senatorii au votat favorabil, cu 99 "pentru" si un singur vot "impotriva", pasand problemele Camerei Deputatilor. Senatorul PSD Razvan Theodorescu, fost ministru al Culturii si unul dintre initiatorii proiectului, s-a plans ca textul propus pentru termenul de Holocaust nu corespunde cu definitia dintr-un "manual" al Consiliului Europei. El a propus, pentru concordanta cu definitiile europene, inlocuirea sintagmei "anihilarea evreilor europeni" cu "anihilarea minoritatilor etnice, religioase si politice". Presedintele Comisiei juridice, Peter Eckstein Kovacs, l-a asigurat pe senatorul PSD ca amendamentul sau va fi sustinut in dezbaterile de la Camera Deputatilor sau din Comisia de mediere, intrucat, nefiind inclus in raport, nu poate fi adoptat de plenul Senatului. Proiectul de lege stipuleaza ca negarea in public a Holocaustului sau a efectelor acestuia constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la cinci ani si cu interzicerea unor drepturi. Potrivit unuia dintre amendamentele adoptate, "prin Holocaust se intelege persecutia sistematica sprijinita de stat si anihilarea evreilor europeni de catre Germania nazista, precum si de catre aliatii si colaboratorii sai din perioada 1933-1945". Ordonanta, emisa de pe vremea Guvernului Nastase, interzice organizatiile si simbolurile cu caracter rasist sau xenofob si promovarea cultului unor persoane vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii. Conform textului adoptat de senatori, constituirea unei organizatii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si cu interzicerea unor drepturi. De asemenea, raspandirea, vanzarea sau confectionarea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe, precum si detinerea, in vederea raspandirii, a unor astfel de simboluri, se pedepsesc cu inchisoare de la trei luni la trei ani si cu interzicerea unor drepturi. Aceeasi pedeapsa este prevazuta pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda savarsita in public, prin orice mijloace. Proiectul de lege are caracter organic si urmeaza sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor.
Publicat de : Mara STEFAN
Data publicării: 06 Mai 2005 - 08:29
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=3870&titlu=Negarea_in_public_a_Holocaustului_se_va_pedepsi_cu_inchisoarea