Presedintele Basescu a trimis Parlamentului, pentru ratificare, Tratatul de aderare la UE [1]

Seful statului a trimis ieri Parlamentului spre ratificare Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Reamintim ca presedintele Basescu declara, in 25 aprilie, la Luxemburg, cu ocazia semnarii documentului, ca Romania va ratifica Tratatul de aderare la UE in Parlament si nu prin referendum - asa cum au cerut unii politicieni - deoarece s-ar pierde timpul, iar tara noastra trebuie sa dea un semnal statelor membre in acest sens.

Seful statului spunea ca Romania ar trebui sa ratifice Tratatul in actuala sesiune parlamentara, subliniind ca timpul pentru ratificare in toate cele 25 de state membre UE este limitat, avand in vedere ca pana la 1 ianuarie 2007 “sunt multe sarbatori si doua revelioane”.
Concret, presedintele Traian Basescu a semnat, ieri, decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, informeaza un comunicat dat publicitatii de Biroul de presa al Administratiei Prezidentiale.
Tratatul a fost semnat pe 25 aprilie la Luxemburg intre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si Romania privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana.Documentul urmeaza sa fie ratificat pana la 1 ianuarie 2007 de Parlamentele tuturor celor 25 de state membre ale Uniunii Europene.
De mentionat ca respingerea sa intr-un singur for legislativ blocheaza aderarea celor doua tari la data stabilita.
De asemenea, seful statului roman a semnat Decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Conventiei intre Romania si Republica Ungara privind controlul traficului de frontiera rutier si feroviar, semnata la Bucuresti la 27 aprilie 2004, si Decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului cu privire la privilegiile si imunitatile Curtii Penale Internationale, adoptat la New York la 9 septembrie 2002.
Publicat de : CR
Data publicării: 05 Mai 2005 - 09:40
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=3836&titlu=Presedintele_Basescu_a_trimis_Parlamentului__pentru_ratificare__Tratatul_de_aderare_la_UE