Basescu, invitat la Congresul UDMR [1]

Presedintele Traian Basescu a fost invitat de catre conducerea UDMR la cel de-al zecelea Congres al acestei formatiuni, programat sa se desfasoare in 26 si 27 februarie, la Oradea, eveniment la care si-au confirmat deja participarea liderii celor trei partide din pozitie, PSD, PNL si PC

. "L-am invitat, desigur, pe domnul presedinte Traian Basescu, care a primit invitatia. Pana la aceasta ora, insa, nu stiu daca a confirmat sau a infirmat participarea la Congres", a declarat, miercuri, pentru Mediafax, presedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon. Si comisarul pentru organizarea Congresului UDMR, Kovacs Peter, a afirmat ca seful statului a fost invitat la Congres. "Domnul presedinte Traian Basescu a fost, desigur, invitat, dar inca nu am primit un raspuns", spus Kovacs. Acesta a adaugat ca, pana in prezent, si-au anuntat participarea la cel de-al X-lea Congres al UDMR presedintele PSD, Victor Ponta, al PNL, Crin Antonescu, si al PC, Daniel Constantin. "Din Ungaria, pana acum a confirmat sosirea la Congres presedintele Partidului Socialist, Mesterhazy Attila", a spus Kovacs. Congresul UDMR se va desfasura in 26-27 februarie la Oradea, iar la acesta va fi stabilit, prin vot, noul lider al Uniunii, dupa ce actualul presedinte, vicepremierul Marko Bela, a anuntat ca nu isi mai doreste un nou mandat. Candidatii inscrisi in cursa sunt ministrul Culturii, Kelemen Hunor, consilierul prezidential pentru minoritati Eckstein Kovacs-Peter si liderul deputatilor UDMR, Olosz Gergely. Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, ca a fost invitat la Congresul UDMR si ca va participa in mod sigur la acest eveniment.
Publicat de : ---
Data publicării: 17 Feb 2011 - 06:21
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=37514&titlu=Basescu__invitat_la_Congresul_UDMR