Deputatul Uioreanu cere control la Primaria Gherla [1]

Deputatul PNL Horea Uioreanu va sesiza institutiile statului privind modul de cheltuire a banilor publici de catre Primaria Gherla, respectiv de catre primarul Ionel Ovidiu Dragan Giurgean, se arata intr-un comunicat de presa remis duminica

. Uioreanu va sesiza Garda Financiara, Curtea de Conturi, Inspectoratul de Stat in Constructii si Oficiul pentru Protectia Consumatorilor cu privire la modul de atribuire si executare a lucrarilor de canalizare in cartierul Candia, din Gherla. "Locuitorii acestui cartier, cu care m-am intalnit chiar in strada, mi-au cerut sprijinul pentru a afla cine si cand va finaliza lucrarile de reabilitare a canalizarii. In urma cu trei ani Primaria Gherla a demarat lucrarile de canalizare in cartier, sursa de finantare fiind bugetul local. De atunci si pana azi executantul s-a schimbat de mai multe ori. Fiecare firma nou aparuta demara lucrarile... prin scoaterea tuburilor de canalizare introduse de precedenta. Sapaturile nesfarsite si neasigurate ingreuneaza traficul si sunt un real pericol pentru cei din zona, circulatia fiind un cosmar atat pentru soferi cat si pentru pietoni. Mai mult, curtile si casele au fost inundate in dese randuri, apele pluviale neavand pe unde se scurge", a declarat deputatul liberal.
Publicat de : ---
Data publicării: 31 Ian 2011 - 06:31
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=37389&titlu=Deputatul_Uioreanu_cere_control_la_Primaria_Gherla