Drama lui Basescu [1]

Traian Basescu retraieste drama lui Ceausescu

. Acesta nu dispunea de un popor suficient de bun pentru el. Lui Basescu ii lipseste un partid pe masura. Constata asta aproape in fiecare zi si cu fiecare boacana pe care o fac Boc, Anastase si ceilalti lideri, datorita carora PDL-ul a coborat la cea mai scazuta cota de incredere din istoria sa. Decizia Curtii Constitutionale la Legea Educatiei Nationale a umplut paharul. Puterea sta intr-un picior si risca sa cada la cel mai mic branci. Maghiarii sunt profund dezamagiti de calitatea parteneriatului si se gandesc serios sa iasa din joc. UNPR-ul transmite si el amenintari voalate. De partea cealalta, socialistii si liberalii isi digera succesul si fac planuri. Racolarea UDMR-ului ar fi suficienta pentru ca intregul esafodaj al coalitiei sa se prabuseasca. Ce face presedintele? Da tot mai des semne de nemultumire. Il ataca, acum, direct pe Blaga, ca n-a fost in stare sa tina lucrurile in mana la Interne, cum o face, iata, neexperimentatul Igas. Este iritat de faptul ca "multi isi inchipuie ca institutiile lucreaza in functie de cine e la Cotroceni". Da’ de unde, pe unii ii doare exact in cot. Dovada - scandalul ALRO. Rusii - explica presedintele - au venit la el pentru ca s-au saturat sa dea spaga! Un an s-a rugat Basescu de Videanu sa-l schimbe pe directorul de la Hidroelectrica. Si l-a facut adjunct! Inseamna, logic, ca "fratia spagii" e mai puternica decat Guvernul si presedintia la un loc. Ca sa scape de unii ministri carora li se dusese buhul, a fost necesara o subtila remaniere si tehnica umblatului cu manusi. Ministerele au devenit stat in stat, unde totul se tranzactioneaza dupa cutume imune la alti stimuli decat cei "traditionali". Puterea actuala este in impas. Greu de presupus ca va renunta, lasand locul altora - cum sugera tot presedintele. Ceva, insa, trebuie facut. Niste schimbari. De oameni, care nu reusesc sa se ridice la inaltimea misiunii lor. Pentru asta, Basescu va trebui sa gaseasca solutii. Nu se mai poate continua cu Boc. Nu se mai poate continua cu Roberta Anastase. Nu se mai poate continua cu Toader sau, daca se poate, finalul devine mai mult decat previzibil. Iar daca nici asta nu poate, ca presedinte, nu noi si iluziile noastre suntem de vina.
Publicat de : ---
Data publicării: 08 Noi 2010 - 06:04
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=36959&titlu=Drama_lui_Basescu