Familia prezidentiala, reintregita la capataiul mamei lui Traian Basescu [1]

Presedintele Traian Basescu a ajuns, in noaptea de luni spre marti, in jurul orei 2

.30, la apartamentul mamei sale din Constanta, insotit de fiica sa cea mare Ioana Basescu. Anterior, la locuinta mamei sefului statului au venit sotia acestuia, Maria Basescu, si fiica cea mica, Elena Basescu. Familia prezidentiala este la Constanta dupa ce, luni, in jurul orei 14.00, mama presedintelui, Elena Basescu, in varsta de 81 de ani, a decedat, in urma unor afectiuni medicale, in apartamentul de bloc in care locuia. Aflat la Bruxelles, la summit-ul Uniunea Europeana - Asia, presedintele Traian Basescu a revenit in tara cu primul avion de linie disponibil, aproape de miezul noptii de luni spre marti. Mama presedintelui a murit vegheata de maicuta Ioana, de la manastirea Techirghiol, cea care a ingrijit-o in ultimii ani de viata si care i-a tinut lumanarea in cea din urma clipa a vietii. Maica Ioana a fost cea care l-a anuntat pe Mircea Basescu ca mama lui s-a stins din viata, iar el a sunat apoi rudele si tot el s-a ocupat si de pregatirile de inmormantare. Potrivit unor apropiati ai familiei, citati de Libertatea, ultimele cuvinte ale batranei au fost: "Puiul mamii, sa nu ma lasi", apoi a cazut intr-o coma profunda. Mircea Basescu a comandat pentru mama sa un sicriu cu geam de sticla si cu sistem de racire, care a costat aproximativ 10.000 de lei. Cosciugul a fost insa prea mare pentru intrarea blocului, iar o echipa de muncitori a taiat usa cu flexul. UPDATE. Elena Basescu, mama sefului statului, va fi inmormantata miercuri, la ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanta, iar pana atunci sicriul cu trupul neinsufletit va ramane depus in Biserica "Sfantul Ierarh Nicolae" din municipiu, cunoscuta ca si "Catedrala Marinarilor". Sicriul cu trupul neinsufletit al Elenei Basescu a fost depus, marti dimineata, in jurul orei 8.00, la Biserica "Sfantul Ierarh Nicolae", aflata la mai putin de un kilometru de blocul in care locuia mama sefului statului. Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro
Publicat de : ---
Data publicării: 06 Oct 2010 - 06:19
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=36755&titlu=Familia_prezidentiala__reintregita_la_capataiul_mamei_lui_Traian_Basescu