SRI și SIE n-au comisii de control [1]

De aproape șase luni, de când a fost ales noul Parlament, principalele servicii de informații ale țării - SRI și SIE -, din motive care țin strict de legislativ, nu sunt controlate.

În ceea ce privește Comisia parlamentară de control a SRI, aceasta a fost validată, dar nu poate funcționa nici măcar la randament minim deoarece numai trei parlamentari au certificate ORNISS și au acces la informații cu diferite ordine de clasificare. Președintele comisiei, Radu Stroe, secretarul Ion Stan și Titu Gheorghioff dețin certificatele încă din vechea legislatură.
Potrivit unor surse din comisie, restul parlamentarilor nu au respectivele certificate și pentru mulți dintre ei nu sunt nici șanse să le obțină. Aceleași surse nu își pot explica deciziile partidelor în privința promovării în această comisie a unor parlamentari asupra cărora există suspiciuni că nu ar putea avea acces, datorită trecutului lor, la informațiile clasificate.
La Comisia parlamentară privind controlul activității Serviciului de Informații Externe, situația este și mai complicată. Inițial, cele două Camere ale Parlamentului, în ședință comună, au adoptat componența respectivei comisii, numai că, așa cum s-a votat, comisia încălca Legea de organizare și funcționare a SIE, întrucât, în loc de trei deputați și doi senatori, se mersese pe varianta, în afara legii, de patru deputați și doi senatori. După lungi negocieri între partide - mai precis între PNL și PRM - s-a stabilit ca liberalii să renunțe la deputatul lor, Claudiu Zaharia, pe care l-au înlocuit cu senatorul Daniel Ilușcă, în condițiile în care PRM nu a vrut să renunțe în ruptul capului la Daniela Buruiană-Aprodu în favoarea unui senator. Săptămâna viitoare se va propune din nou la vot, în plenul Camerelor reunite, constituirea acestei comisii. Numai că, din cei cinci membri ai comisiei, după cum susțin surse avizate nici unul nu are certificatul ORNISS de acces la informațiile clasificate. În aceste condiții, întrebarea firească pe care ne-o punem este cine nu dorește ca SRI și SIE să poată fi controlate de Parlament, singurul organism abilitat de lege să evalueze activitatea acestor instituții importante ale statului?
Publicat de : Cornelia Drăghici
Data publicării: 22 Apr 2005 - 08:48
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=3592&titlu=SRI_si_SIE_n_au_comisii_de_control