Guvernul, mutat la Cotroceni [1]

Deficit bugetar de 5,9% din PIB, concedieri de 5% in sectorul bugetar in toamna anului 2010 si o mai buna folosire a fondurilor UE sunt obiectivele repetate ieri la Cotroceni

. 'Nimic despre remaniere. Numai solutii." Asa a rezumat laconic ministrul Elena Udrea discutiile de marti cu seful statului. De altfel, consultarile anuntate cu surle si trambite dinspre Cotroceni, care promiteau a fi un fel de sanctionare a Guvernului din partea primului om in stat, au fost destul de tehnice si 'lipsite de tensiune stat", potrivit unor oficiali guvernamentali.  Inca de la debutul intalnirii, presedintele Traian Basescu a cerut reprezentantilor Executivului punctul de vedere cu privire la reducerea cheltuielilor publice  in administratia centrala si locala si reducerea cheltuielilor sociale. 'In momentul de fata, un numar mare de asistati si un procent important de asistenta nejustificata fac ca, de fapt, sa nu se poata concentra sprijinul social pe categoriile care au mai multa nevoie de asistenta sociala", a apreciat presedintele Traian Basescu, recurgand aproape exact la o formulare folosita cu cateva ore inainte de premierul Boc in plenul Senatului.  Ca raspuns la solicitarea presedintelui, Emil Boc a prezentat cifre din ultimii doi ani de activitate ai guvernelor conduse de el si a facut din nou trimitere la risipa de bani a Cabinetului Tariceanu. 'Daca acest Guvern si guvernul anterior pe care l-am reprezentat nu ar fi facut nimic din decembrie 2008 pana in momentul de fata, deficitul bugetar al Romaniei ar fi fost de 13% in 2009 si de 17% in 2010", a explicat primul-ministru, adaugand ca, pentru anul acesta, deficitul bugetar pe care il vizeaza este de 5,9% din PIB, ca urmare a aplicarii unor masuri viitoare. 'Obiectivul clar al Guvernului este cel constatat in Legea salarizarii unitare, de a cobori nivelul cheltuielilor publice cu salarizarea de la 9,4% la 7% in 2015. Tot pe aceasta, in 2010 avem o coborare a nivelului cheltuielilor cu salarizarea de la 9,4% la 8,7%", a adaugat Boc. Cu o seara inainte, premierul anuntase ca se va prezenta la presedintie cu un raport din care reiese ca in sistemul bugetar vor urma concedieri de 5% in septembrie-octombrie 2010 si de inca 5% in 2011.  Ministerele cele mai afectate de viitoarele valuri de disponibilizari vor fi, cel mai probabil, Sanatatea si Educatia, sustin surse guvernamentale. Legea ANI, desfiintata spre 'veselia unora" Discutiile dintre seful statului si Guvern au vizat si teme care nu se aflau pe agenda initiala, precum legea pensiilor, aflata in prezent in dezbaterea Senatului.  Punctul vulnerabil al legii il reprezinta pensiile speciale ale militarilor, sustinute de presedintele Basescu si de ministrul de resort Gabriel Oprea, dar eliminate de Emil Boc. De altfel, multe voci din spectrul politic speculau ca viziunile diferite ale celor doua parti s-ar putea finaliza cu demisia lui Oprea, fapt care l-ar fi pus insa pe premier intr-o situatie delicata, riscand simultan pierderea majoritatii din Parlament si fragilizarea relatiei cu Presedintia. La nivel oficial, nu a fost anuntata concluzia la care s-a ajuns ieri.  Tot la Cotroceni a fost pusa pe tapet si Legea de functionare a Agentiei Nationale de Integritate (ANI), declarata recent neconstitutionala. 'ANI nu mai are atributiuni, spre marea veselie a unora, dar spre marele deserviciu facut Romaniei. Romania reusise sa se recredibilizeze in procesul de a elimina clauza de salvgardare pe justitie si, pe urma, in procesul de a diminua timpul de monitorizare, in faza in care ne aflam acum, printre altele si prin functionarea ANI", a comentat presedintele. 
Publicat de : ---
Data publicării: 21 Apr 2010 - 05:56
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=35636&titlu=Guvernul__mutat_la_Cotroceni