Doar 8 propuneri legislative adoptate in sesiunea de toamna in Parlament [1]

LEGISLATIVDoar 8 propuneri legislative adoptate in sesiunea de toamna in ParlamentCristina ClopotConform buletinului informativ al Parlamentului, din cele 256 de propuneri legislative înregistrate pentru sesiunea septembrie-decembrie, senatorii au adoptat 8 propuneri legislative, 238 aflându-se pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate, iar 10 fiind înscrise pe ordinea de zi a plenului

.În sesiunea septembrie-decembrie 2009, Senatul a adoptat un numar de 202 proiecte de lege si propuneri legislative, din care 43 au fost proiecte de lege initiate de Guvern, 79 propuneri legislative, 60 ordonante de urgenta, iar 20 au reprezentat ordonante emise în baza legilor de abilitare a Guvernului.Totodata, în perioada mentionata au fost înregistrate la Senat 312 proiecte de lege si propuneri legislative înregistrate, din care 56 au fost initiate de Guvern (32 proiecte de lege si 24 OUG), iar 256 au reprezentat propuneri legislative ale senatorilor (77), deputatilor (110) sau au fost initiate în comun de parlamentari (69), informeaza NewsIn.Tot în perioada septembrie-decembrie, senatorii au adoptat numai 8 propuneri legislative, 238 aflându-se în continuare pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate, iar 10 fiind înscrise pe ordinea de zi a plenului.Dintre proiectele de lege înregistrate în cursul sesiunii parlamentare septembrie-decembrie, 25 au fost adoptate, 5 sunt la comisii si 2 urmeaza sa intre în dezbaterea plenului, iar în ceea ce priveste situatia ordonantelor de urgenta 14 au fost adoptate, 8 sunt pe agenda de lucru a comisiilor si 2 a plenului.De asemenea, în raportul Senatului sunt consemnate si cele doua motiuni de cenzura (niciuna simpla depusa doar la aceasta Camera), prima dezbatuta pe 24 septembrie 2009, intitulata "Guvernul PDL-PSD a hotarât: Decât munca fara rost, mai bine putin si prost" si respinsa, iar cea de-a doua - "11 împotriva României", adoptata pe 13 octombrie.Meciurile de liga I, în atentia senatorilorUna dintre initiativele legislative care au atras atentia senatorilor pe final de an este Legea 504/2002, al carei obiect îl reprezinta meciurile din Liga I, conform acesteia, radiodifuzorii care preiau drepturile de difuzare a meciurilor din Liga I sunt obligati sa asigure si acoperirea nationala în cazul unei subcontractari de la câstigatorul licitatiei.Acest proiect este în prezent la Comisia de cultura a Senatului pentru avizare, unde termenul limita este 26 ianuarie 2010, si la Comisia juridica - termenul de avizare fiind 27 ianuarie. Deputatul PDL Mircia Giurgiu este initiatorul acestei propuneri. În prezentarea acesteia el a argumentat initiativa dând exemplul situatiei din Cluj-Napoca, si a fost adoptat de Camera Deputatilor la 14 decembrie. În proiectul legislativ se prevede ca radiodifuzorii care preiau drepturile de difuzare de la câstigatorii licitatiei au obligatia de a asigura si obligatiile de acoperire nationala, care se afla în caietul de sarcini. Legislatia actuala prevede ca radiodifuzorii au dreptul de a subcontracta drepturile de transmisie, firmele secundare fiind conditionate doar de obligatia de a nu prejudicia autorul sau titularul drepturilor de exploatare."Foarte multi locuitori ai municipiului Cluj-Napoca si-au exprimat nemultumirea legata de faptul ca, desi platesc abonament TV si cablu, li se interzice vizionarea meciurilor de fotbal din Liga I. Situatia, însa, e aceeasi în majoritatea localitatilor din România", a spus deputatul PDL Mircia Giurgiu în motivarea proiectului de modificare si completare a articolului 84 din Legea 504/2002.El sustine ca exista "interese economice" si "neîntelegeri" între firmele care au câstigat drepturile de difuzare a meciurilor din Liga I si celelalte firme prestatoare de servicii, care subcontracteaza drepturile de transmisie si, conform acestuia, în aceasta situatie se afla peste 65% din locuitorii României."Trebuie sa înteleaga toata lumea ca Liga profesionista de fotbal este a României, chiar daca i se mai spune "Liga lui Mitica", asa cum Federatia Româna de Fotbal nu este a lui Mircea Sandu. Toti românii au dreptul la informare, la un tratament egal si trebuie sa beneficieze de un serviciu pe care îl platesc indiferent de interesele financiare ale anumitor "grupuri de interese"", a mai spus Giurgiu.Senatorul liberal-democrat a mai sustinut ca va "lupta" pentru drepturile cetatenilor, în asa fel încât fiecare abonat sa aiba posibilitatea sa urmareasca meciurile din Liga I, "atâta vreme cât sunt la zi cu taxele platite"."Atât Liga profesionista de fotbal din România, cât si ceilalti actori implicati trebuie sa înteleaga ca toti românii doresc sa vada meciurile de fotbal, iar ei nu au dreptul sa ascunda fotbalul", a mai adaugat Giurgiu, spunând ca în momentul de fata "ne aflam în fata unui monopol".
Publicat de : ---
Data publicării: 28 Dec 2009 - 06:07
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34963&titlu=Doar_8_propuneri_legislative_adoptate_in_sesiunea_de_toamna_in_Parlament