Bogdana Manoiu, la dezbaterea pentru politică externă în Camera Deputaților [1]

La initiativa Comisiei pentru politica externa a Camerei Deputatilor si a Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Romaniei, a fost organizata ieri, 10 noiembrie, in plenul Camerei Deputatilor, o dezbatere pe teme de actualitate, la care a participat ministrul Bogdan Manoiu, seful Departamentului pentru Afaceri Europene.

Seful Departamentului pentru Afaceri Europene a apreciat ca: “In urma cu aproape 3 ani, Romania a avut oportunitatea de a-si pune in aplicare modelul propriu de dezvoltare economica si sociala, prin valorificarea resurselor unui sistem international fara precedent, caracterizat in primul rand prin competitivitate si solidaritate”. Astfel, “participarea la elaborarea strategiilor comune, din care rezulta politicile europene, implicarea in mecanismele administrative de la Bruxelles si existenta unui sistem politico-administrativ eficace la Bucuresti reprezinta principalele conditii ale valorificarii statutului de membru in Uniunea Europeana”, a adaugat Bogdan Manoiu.


In contextul intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona, ministrul pentru Afaceri Europene s-a referit la evolutiile in functionarea mecanismelor institutionale comunitare. Dintre acestea, extinderea ariei de acoperire a sistemului decizional bazat pe procedura majoritatii calificate, precum si sistemul dublei majoritati, care va inlocui actualul sistem Nisa, bazat pe votul ponderat, au fost subiecte pe care demnitarul roman a insistat.


In privinta rolului Parlamentelor nationale, seful DAE a declarat ca “Tratatul de la Lisabona recunoaste si consolideaza rolul parlamentelor nationale, contribuind astfel la cresterea legitimitatii democratice a constructiei europene. Tratatul aduce noutati semnificative in special in ceea ce priveste controlul respectarii principiului subsidiaritatii. In acest caz, orice parlament national va avea dreptul sa-si sustina argumentele potrivit carora o propunere nu este conforma cu acest principiu.”


Pentru sustinerea rolului activ al parlamentelor nationale, pledeaza si asa-numita clauza “pasarela”, care permite Consiliului European sa hotarasca in unanimitate trecerea de la procedura votului prin unanimitate la cea a votului prin majoritate calificata. Parlamentele nationale vor putea bloca trecerea la votul cu majoritate calificata, in cazul in care se constituie unanimitatea in acest sens in Consiliul European si daca apreciaza ca domeniul vizat de actul in discutie este prea important pentru a fi reglementat prin majoritate calificata. Este suficienta opozitia unui singur Parlament national pentru ca propunerea de act legislativ sa fie supusa in continuare procedurii de vot prin unanimitate.


In ceea ce priveste respectarea obligatiilor de stat membru ale Romaniei, seful Departamentului pentru Afaceri Europene a mentionat ca “performanta Romaniei in procesul de transpunere a aquis-ului comunitar este peste media statelor membre ale UE”. Aceeasi performanta pozitiva din perpectiva compatibilizarii poate fi observata si prin analiza actiunilor in constatarea neindeplinirii obligatiilor (infringement). Din cele 220 de actiuni lansate pana in prezent, 209 au fost deja clasate. Acestea vizau in principal comunicarea masurilor adoptate de Romania, privind implementarea si transpunerea actelor comunitare. In ceea ce priveste aplicarea incorecta sau incompatibilitatea cu normele comunitare, au fost declansate 39 de actiuni, dintre care 26 sunt inca in curs, restul fiind clasate.


De asemenea, Scoreboard-ul Comisiei Europene pentru semestrul I 2009 privind evaluarea situatiei transpunerii si aplicarii acquis-ului comunitar din domeniul Pietei Interne, in statele membre, situeaza Romania intre statele membre care si-au mentinut deficitul de transpunere sub 1%. Astfel, in domeniul Pietei Interne, Romania si-a redus deficitul de transpunere de la 0,4% la 0,3% si se mentine, impreuna cu Bulgaria, pe locul secund intre statele membre cu cele bune performante, dupa Malta si Danemarca, care au fiecare un deficit de numai 0,2%


La data de 5 septembrie 2009, Romania inregistra locul 4 in clasamentul statelor membre, cu un procent de 99,34% in ceea ce priveste indeplinirea obligatiei de notificare a masurilor de transpunere a directivelor in vigoare, peste media de 98,91% la nivel comunitar.


Discursul tinut de ministrul Bogdan Manoiu in fata plenului Camerei Deputatilor, a fost structurat pe urmatoarele teme: intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona si modificarile institutionale pe care le produce, rolul Parlamentului European si al parlamentelor nationale in noul context institutional european, reactia europeana si nationala la criza economica globala, provocarile politice majore la nivelul Uniunii Europene, cu accent pe combaterea schimbarilor climatice.


Publicat de : ---
Data publicării: 12 Noi 2009 - 06:05
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34706&titlu=Bogdana_Manoiu__la_dezbaterea_pentru_politica_externa_in_Camera_Deputatilor