Anastase cere demisia deputatilor din Comisia Udrea pentru ca au "murdarit" imaginea Parlamentului [1]

Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat luni ca imaginea Parlamentului, "murdarita" de faptul ca din inregistrarile Comisiei Udrea reiese incercarea de construire a unui dosar penal ministrului, poate fi "salvata" prin demisia membrilor Comisiei, potrivit Newsin

."Cred ca daca ar mai fi ceva de salvat din imaginea Parlamentului, atunci acest lucru s-ar putea face prin demisia acestor oameni (membrii Comisiei Udrea - n.r.) din Parlament. Ma indoiesc ca acest gest al dumnealor ar putea proveni dintr-o initiativa proprie (...) Fac apel la liderii partidelor la care dumnealor fac parte pentru a avea o discutie si pentru a-i determina sa ia o astfel de decizie", a afirmat presedintele Camerei Deputatilor.Potrivit lui Anastase, care a punctat ca veridicitatea discutiilor inregistrate nu a fost contestata de membrii Comisiei, se construieste "o imagine neagra" a democratiei si "murdara" asupra Parlamentului. "Trebuie sa avem o actiune ferma, hotarata, prin care astfel de actiuni sa fie stopate in Parlament", a sustinut ea.Anastase a anuntat convocarea Biroului Permanent al Camerei Deputatilor pentru miercuri la ora 14.00, cu scopul de a discuta stenogramele aparute in presa referitoare la activitatea Comisiei de ancheta care vizeaza modul in care a fost cheltuit banul public de catre Ministerul Turismului. "Voi propune Biroului Permanent sa suspende activitatea Comisiei de ancheta", a precizat ea.Presedintele Camerei si-a argumentat demersul prin diferenta dintre obiectivul asumat de Comisie, verificarea cheltuirii banilor, si cel care ar reiesi din inregistrarile devenite publice - "instrumentarea unui dosar penal pentru un ministru". "Din stenogramele publicate in presa reiese cu totul si cu totul alt lucru. Reiese ca membrii Comisiei de ancheta si-au propus sa construiasca un dosar penal unui ministru. Se vorbeste acolo despre ascultarea telefoanelor, despre modul in care pot fi intimidati anumiti oameni pentru a scoate de la ei anumite declaratii, se vorbeste despre cum trebuie construita prin presa aceasta strategie. Se vorbeste de lucruri pe care le stim din perioada comunista: daca n-ai o dovada, atunci fabric-o! Este un principiu care pare ca ghideaza aceasta Comisie de ancheta", a afirmat Anastase.Presedintele Camerei a sustinut ca toate aspectele aparute trebuie discutate de Biroul Permanent al Camerei si, in final, transate de plenul Camerei Deputatilor. "Nu cred ca este in momentul de fata prioritara convocarea unei sesiuni extraordinare, ci mai degraba suspendarea activitatii acestei Comisii", a precizat Anastase, mentionand ca, in ce priveste desfiintarea, nu vede nicio problema regulamentara ca o Comisie infiintata de plen, sa fie si desfiintata de acesta.Roberta Anastase a propus, intre timp, si alte demersuri procedurale, precum sesizarea Comisiei juridice. "Este Comisia care e abilitata sa discute despre astfel de cazuri si in ceea ce ii priveste personal pe membrii Comisiei, dar si Comisia in ansamblu pentru ca exista o sesizare si din partea grupului parlamentar al PDL, o propunere de desfiintare a Comisiei Elena Udrea", a sustinut ea, precizand ca rezultatul va fi supus atentiei plenului.Pe de alta parte, Roberta Anastase a facut public un apel adresat liderului PSD din Camera, Viorel Hrebenciuc, pentru a fi prezent in persoana la sedinta BP de miercuri sau pentru a desemna pe altcineva decat Aura Vasile, cea care-l inlocuieste de obicei, membra a Comisiei Udrea, ale carei comentarii sunt surprinse de inregistrari.Presedintele Comisiei Udrea, Ludovic Orban, a declarat, pentru NewsIn, ca inregistrarea postata pe mai multe site-uri in care membrii forului discuta despre viitoare audieri este neautorizata,dar reflecta normalitatea intr-o comisie de ancheta, neexistand niciun element al unui complot anti-Udrea."Este o inregistrare neautorizata a unei discutii din cadrul Comisiei, o discutie care nu a fost publica. Ea nu este rezultatul investigatiei unui jurnalist, a fost pusa la dispozitie de cineva catre mai multe bloguri, ziare, redactii inca de sambata", a precizat, luni , pentru NewsIn, presedintele Comisiei parlamentare care ancheteaza modul in care Ministerul Turismului a cheltuit banii publici.Orban spune ca inregistrarea reda o discutie nepublica in care membrii Comisiei s-au manifestat normal, subliniind ca "nu exista nimic care sa dea elemente ale unui complot". De asemenea, deputatul liberal este de parere ca inregistrarea a fost facuta cu ajutorul aparaturii de inregistrare din sala Comisiei de Buget-Finante, aratand ca vocile se aud uniform, in conditiile in care membrii Comisiei stau la distanta destul de mare unul de celalalt."Discutia reflecta normalitatea intr-o Comisie de ancheta- incercam sa indentificam daca banii publici au fost sau nu cheltuiti legal. Inregistrarea denota o dezbatere, o discutie care nu prezinta nimic dintr-un plan ascuns menit sa o execute pe doamna Udrea", a spus liderul liberal.Orban este de parere ca, daca cineva are rabdare sa asculte toata inregistrarea, isi poate da usor seama ca este vorba de o discutie normala, care reflecta starea din Comisie, insa premontajul distribuit redactiilor este menit sa transforme pe ministrul Turismului intr-o victima.Deputatul UDMR Peter Lakatos a declarat luni, pentru NewsIn, ca nu a participat la sedinta Comisiei Udrea a carei stenograma a aparut in presa, dar s-a aratat "stupefiat" ca in Parlament se fac astfel de inregistrari ale discutiilor din afara timpului de sedinta."Sunt efectiv stupefiat de faptul ca in Parlamentul Romaniei se pot efectua inregistrari ale unei comisii care lucreaza si discuta in afara perioadei cand toate dezbaterile sunt publice", a comentat Lakatos. El a explicat ca, in ceea ce-l priveste, nu a fost prezent la momentul redat de inregistrare, sustinand ca afirmatiile sale pot fi confirmate si din stenograma sedintei, si prin faptul ca a plecat la aeroport, in ziua aceea, pentru un zbor spre Oradea.Deputatul PSD, Nicolae Banicioiu, a spus pentru NewsIn ca inregistrarile discutiilor din Comisia de ancheta fac parte din strategia de aparare a PD-L in acest caz si spune despre conducerea Camerei Deputatilor ca "s-a ocupat" de acest lucru, dar ca aceste inregistrari o afecteaza tot pe Elena Udrea.Referitor la afirmatiile conform carora membrii Comisiei trebuie sa depisteze "fapte de natura penala" in activitatea Ministerului Turismului, Banicioiu spune ca acestea sunt firesti. "In cadrul anchetei au aparut niste suspiciuni de natura morala, dar si penala. Noi avem obligatia sa anchetam fapte de natura penala", a mai spus social-democratul.Deputatul PSD, Aura Vasile, membru al Comisiei de ancheta in cazul Udrea, a declarat luni ca inregistrarea postata pe mai multe site-uri, in care membrii forului discuta despre viitoare audieri, este autentica, nu o contesta, dar a precizat ca este "un lucru scos din context".Referindu-se la afirmatia potrivit careia trebuie gasite "fapte de natura penala" in cazul ministrului Udrea, Aura Vasile a precizat ca nu era "ca o chestie de acuzare" si l-a indicat pe deputatul PSD Dumitru Chirita ca fiind cel care a intervenit pe aceasta tema." Dar de ce nu punem invers tot sensul? Daca nu este (fapta de natura penala, n.r.) nu este nicio problema.... Colegul meu Chirita, in expresia pe care  avut-o in acea sedinta de concluzii,... nu acuza, ci, teoretic, incerca sa extraga din ceea ce s-a intamplat si posibilitatea ca nu exista nicio fapta penala",  a declarat Aura Vasile.Potrivit stenogramei discutiilor, afirmatiile privind necesitatea gasirii unor "fapte penale" erau atribuite deputatului UDMR Lakatos Peter.Mai multe site-uri au postat duminica o inregistrare audio si fragmente dintr-o stenograma ale unei sedinte a Comisiei de ancheta in cazul Udrea, la care membrii au discutat despre faptul ca trebuie gasite "fapte de natura penala" care sa o incrimizeze pe Elena Udrea.
Publicat de : ---
Data publicării: 18 Aug 2009 - 05:41
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34004&titlu=Anastase_cere_demisia_deputatilor_din_Comisia_Udrea_pentru_ca_au___murdarit___imaginea_Parlamentului