Presa maghiara: Basescu vrea sa dea apa la moara extremistilor romani din secuime [1]

Presedintele roman Traian Basescu intentioneaza sa inmaneze vineri, de Ziua drapelului national, in cadrul unei noi vizite in secuime, soldatilor unitatii militare din Miercurea Ciuc un drapel de lupta, dar noua sa vizita nu este tocmai menita sa intareasca simpatiile alegatorilor maghiari din zona, unde efectivele armatei si politiei sunt crescute pe zi ce trece, scrie ziarul ungar Magyar Hirlap, citat de Agerpres

.Publicatia ungara remarca ca nici un alt sef de stat roman de dupa 1989 nu a dovedit un asemenea interes pentru secui precum Traian Basescu. Au fost situatii in care fostul capitan de vas pur si simplu sarea in elicopter, ca dupa o jumatate de ora sa fie in mijlocul etnicilor maghiari din zona sau sa manance impreuna cu ei. Excursiile sale aveau insa un singur scop si anume cresterea popularitatii, scrie publicatia maghiara.Cu ocazia vizitei din octombrie anul trecut la Miercurea Ciuc si a celei din februarie anul acesta la Budapesta, presedintele roman a rupt in mod vizibil traditia mentinerii simpatiei alegatorilor maghiari din Romania, aratand acest lucru mai intai in secuime, iar mai apoi si cu ocazia vizitei la presedintele Ungariei, Solyom Laszlo, in prezenta caruia a afirmat ca in Ardeal nu va exista niciodata autonomie (etnica, n.r.). Cu ocazia proiectatei sale noi vizite in secuime, Basescu, care actualmente se pregateste de alegerile prezidentiale, are in vizor "alegatorii partidului extremist romanesc Romania Mare", intarit din nou dupa alegerile parlamentare europene. Conform informatiilor ziarului de limba maghiara Hargita Nepe (Poporul Harghitei), Traian Basescu va sosi vineri la Miercurea Ciuc, la o parada militara, unde va inmana drapelul de lupta unitatii de jandarmi 61 vanatori de munte, stationata in oras. Autoritatile locale nu au fost informate despre vizita de catre presedintie, desi cei de la unitatea militara respectiva se pregatesc deja de ea. Autoritatile din secuime nu se bucura deloc de vizita. Pe Raduly Robert Kalman, primarul Miercurei Ciuc, nu-l intereseaza vizita prezidentiala. "Totul are un sus si un jos. Basescu mi-a demonstrat anul trecut, pe 23 octombrie, ca nu ai ce sa astepti de la el. La toamna imi gasesc un alt candidat, ca mi-au ajuns cinci ani", se exprima edilul orasului. Potrivit lui Korodi Attila, reprezentant UDMR, daca Basescu se duce in secuime si ia parte la o parada militara acesta nu face decat sa atribuie o importanta exagerata armatei. "Mai ales in conditiile in care tinutul secuiesc trece printr-un proces de militarizare si numarul de efective ale armatei si politiei este in crestere, iar acest lucru inseamna colonizare constienta, atunci aceasta vizita nu o pot considera decat ca pe ceva destinat umilirii si jignirii maghiarimii din secuime", spunea Korodi. Intre timp, a continuat si impartirea ciolanului intre cele doua partide romanesti din coalitia de guvernamant, dupa ce a iesit la iveala materialul audio inregistrat la sedinta cu usile inchise de vineri a organizatiei de conducere nationale a PSD, mai scrie presa maghiara.In alta ordine de idei, administratia municipala din Miercurea Nirajului, oras cu majoritate maghiara din judetul Mures, se pregateste sa voteze demolarea partiala a singurei scoli generale, in folosul bisericii ortodoxe. Municipalitatea a oferit la schimb terenul unde se afla scoala bisericii ortodoxe, in scopul construirii unei biserici. Locuitorii protesteaza, dat fiind ca in portiunea ce urmeaza sa fie demolata functioneaza trei sali de clasa si o biblioteca. Miercurea Nirajului are 3.185 de locuitori, 93 la suta de etnie maghiara si trei la suta romani, dintre care doi la suta ortodocsi. Biserica ortodoxa are in oras o casa de rugaciune si o biserica de lemn.
Publicat de : ---
Data publicării: 26 Iun 2009 - 05:39
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=33478&titlu=Presa_maghiara__Basescu_vrea_sa_dea_apa_la_moara_extremistilor_romani_din_secuime_