Peste 60 de servicii electronice oferite de primării vor fi dezvoltate, în acest an, din fonduri structurale [1]

Prezentă la Conferința Anuală a Asociașiei Orașelor din România, Raluca Covaci, Public Sector Manager al companiei ASCENTA din grupului Softwin a apreciat că, în urma cererilor de finanțare deja depuse până în decembrie 2008 de primării pentru operațiunea „Susținerea implementării de soluții de e-guvernare și asigurarea conexiunii la broadband”  vor rezulta in final, peste 60 de noi servicii electronice de nivel 3 sau 4 puse la dispoziția cetățenilor și agenților economici.

Serviciile electronice de nivel 3 reprezintă o interacțiune bi-direcțională între administrație și cetățean/agent economic: posibilitatea de a transmite online formulare completate. Nivelul 4 înseamnă deja tranzacții electronice complete, inclusiv livrarea și/sau plata online a serviciilor pentru persoane fizice sau juridice.

Din datele MCSI, pentru această operațiune s-au înscris on-line 117 proiecte în valoare de peste 400.000.000 lei. Valoarea totală a acestora depășește de aproape patru ori totalul bugetului dedicat acestui apel, în valoare de 105.000.000 lei. Conform unui studiu ANIAP, la sfârșitul anului 2007, din 2225 unități administrative teritoriale, doar 14 ofereau servicii electronice de nivel 3 si 4, altele decât plata online a impozitelor și taxelor locale. 6 dintre ele ofereau module pentru autorizații de constructii, 1 – biblioteci publice, 1- certificate de stare civilă, în timp ce 5 administrații puneau la dispoziția agenților economici servicii de nivel 3 în zona achizițiilor publice și doar 2 de nivel 4.

“Fondurile structurale vor oferi posibilitatea ca numărul serviciilor de acest gen să crească exponențial începând cu a doua jumătate a anului. În această perioadă în care încasările primăriilor se diminuează, considerăm că administrația publică poate pune accent pe eficientizarea colectării taxelor și impozitelor, precum și oferirea de servicii electronice contra cost, ușor de aplicat și de utilizat. ASCENTA vine în întâmpinarea acestor nevoi și a dezvoltat module informatice pentru servicii ale Biroului Unic, precum registratură, autorizații comerciale sau autorizații de construcții” a mai declarat Raluca Covaci.


Publicat de : ---
Data publicării: 21 Mar 2009 - 05:33
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=32698&titlu=Peste_60_de_servicii_electronice_oferite_de_primarii_vor_fi_dezvoltate__in_acest_an__din_fonduri_structurale