Negoita ia Parcul IOR de la Primaria Capitalei "ca sa-l curete" [1]

9

.03.2009

Unul dintre cele mai mari lacuri ale Capitalei, Lacul Titan, cunoscut si sub denumirea de IOR, a trecut cu insulele aferente din Administrarea Primariei Capitalei, în cea a sectorului 3. Transferul s-a facut în regim de urgenta, în urma unui troc politic. PSD a dat lacul la PD-L si a primit la schimb un loc în Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Bucuresti Ilfov. Ambele proiecte au fost introduse pe o ordine de zi suplimentara a ultimei sedinte extraordinare a Consiliului general al municipiului Bucuresti. Sedinta a fost convocata de consilierii municipali.

Pentru transferul Lacului IOR, de la Administratia Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) la Primaria sectorului 3, consilierii municipali n-au avut la dispozitie nici un fel de avize de la comisiile de specialitate si nici expunerea de motive semnata de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Ei au avut doar o simpla foaie de hartie pe care scria ca „se transfera Lacul Titan si insulelel aferente din administrarea ALPAB în administrarea Consiliului local al sectorului 3. Intrebati de ce este necesar ca Lacul IOR sa fie transferat, consilierii municipali ai PD-L, dar si cei ai PSD, au declarat ca: „Am fost rugati de primarul Negoita sa i-l dam ca sa-l curete. A zis ca nu vrea sa stea dupa cei de la ALPAB, pana vin sa-i stranga gunoaiele. Am hotarat ca daca el vrea sa aduna mizeria, pe banii Primariei, sa-i dam lacul.“

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat imediat ca va ataca hotararea consilierilor municipali. „Sa creada ei ca lucrurile raman asa. Intai sa respecte legea. Transferul s-a facut ilegal, fara ca procedura de promovare a unei hotarari de CGMB sa fie respectata. Mi-am chemat juristii si voi ataca aceasta hotarare. La mijloc sunt interese, sa se împarta la toata lumea, ca sa se piarda urma, ca nimeni sa nu mai stie nimic de ele“, a declarat Sorin Oprescu.

Primarul general a mai spus ca în preajma Lacului IOR au fost restituite mai multe hectare de teren si nu exclude nici ca ar fi vorba de interese imobiliare. Dupa alegerea în functia de primar general, Sorin Oprescu, a schimbat mai multi directori, printre care si pe cel de la ALPAB, Virgil Carstea, cunoscut ca fiind un apropiat al PD-L-ului. Fostul director a atacat imediat în instanta decizia primarului general, prin care a fost destituit si a si castigat. Judecatorii l-au obligat pe Oprescu sa-l reangajeze si sa-i plateasca salariile pe lunile cand acesta a fost demis. Oprescu a respectat hotararea instantei, l-a reangajat pe directorul Virgil Carstea si imediat l-a suspendat, pe motiv ca pe numele acestuia exista o plangere penala.


Publicat de : ---
Data publicării: 09 Mar 2009 - 05:30
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=32585&titlu=Negoita_ia_Parcul_IOR_de_la_Primaria_Capitalei___ca_sa_l_curete__