Basescu: Criza economica nu va afecta programele din Armata [1]

Basescu: Criza economica nu va afecta programele din ArmataAfrodita CicovschiAnul viitor se vor finaliza proiectele de investitii"Mandatul noului ministru va fi, în mod cert, de 4 ani"Prezent ieri la instalarea în functie a ministrului Apararii, seful statului si-a exprimat speranta ca anul viitor se vor finaliza toate proiectele de investitii începute, asigurând oficialii ca programele vitale nu vor fi oprite din cauza crizei economice

."Pentru ca discutam despre o perioada de criza, as vrea sa va asigur ca programele vitale ale Armatei, programele strategice, nu vor fi oprite. Criza nu justifica nici stoparea reformei, nici continuarea proceselor de modernizare a Armatei. Acest lucru vreau sa-l stiti foarte bine si sa aveti încredere ca se da Armatei atentia cuvenita", a spus Basescu, citat de NewsIn.Seful statului si-a exprimat speranta ca de data aceasta mandatul ministrului Apararii va fi de 4 ani. "Eu particip la ceremonia schimbarii de stafeta pur si simplu din dorinta de a marca înca o data interesul pe care îl am, si eu, si tara, pentru Armata. Daca în ultima perioada a existat o problema serioasa, a fost aceea a continuitatii. Am participat la prea multe ceremonii de instalare de noi ministri la Ministerul Apararii. Vreau sa cred ca de aceasta data vom avea un mandat de 4 ani care sa mentina constante strategiile de modernizare a Armatei române", a declarat Traian Basescu. Presedintele Basescu le-a spus oficialilor din Ministerul Apararii ca va da detalii despre situatia din domeniu cu ocazia sedintei de bilant. "Atunci o sa pun degetul exact pe rani si o sa putem discuta în detaliu, dar astazi nu am venit decât sa multumesc domnului Melescanu pentru modul cum si-a îndeplinit mandatul la Ministerul Apararii si sa exprim speranta unui succes al mandatului domnului ministru Stanisoara", a spus Basescu.Noul ministru al Apararii, Mihai Stanisoara, a ocupat functia de consilier prezidential în cadrul Departamentului Securitatii Nationale de la Administratia Prezidentiala.Armament de 13 miliarde euroCele sase proiecte de investitii la care a facut referire presedintele Basescu au fost demarate înca din 2006 si privesc înzestrarea fortelor terestre, navale si aeriene. Potrivit estimarilor facute de ministrul de-atunci, Sorin Frunzaverde, costurile se ridica la aproximativ 13 miliarde euro."Am identificat, împreuna cu Statul Major General si cu categoriile de forta, sase programe mari pe care le vom finanta începând cu 1 ianuarie 2007 din fonduri extrabugetare. Pentru fortele terestre ne gândim la achizitionarea unor autoturisme de teren blindate si neblindate, de tip usor, si achizitionarea transportorului blindat pentru trupe. Fara ele nu vom putea operationaliza brigazile la standard NATO. Avem scadenta si la fortele aeriene. Achizitionarea avionului multirol (care va înlocui MIG 21), este, probabil, cel mai important program în aceasta faza. La fel si sistemul de rachete sol-aer cu bataie lunga. În fine, modernizarea fortelor navale presupune achizitionarea unor nave vânatori de mina si corvete multifunctionale", a declarat în acea perioada Frunzaverde.Batalia pentru licitatieCompetitia dintre producatorii de avioane multirol este una extrem de strânsa. Pentru licitatie, Ministerul Apararii a luat în calcul cinci tipuri de avioane aflate în înzestrarea altor state membre NATO. Acestea sunt F-16 (producator Lockheed Martin, SUA), JAS-39 Gripen (producator SAAB, Suedia), Eurofighter Typhoon (produs de un consortiu de firme din Germania, Marea Britanie, Italia si Spania), F-18 E/F (producator Boeing, SUA) si Rafale (producator Dassault Aviation, Franta).Preferate par, însa, numai F-16, JAS - 39 Gripen si Eurofighter Typhoon, acesta din urma fiind însa mult prea scump pentru bugetul de care dispune ministerul.În ceea ce priveste F16, acesta este cel mai mare program de constructie de avioane de lupta, în cadrul lui construindu-se peste 4.400 avioane, din 1976, când a debutat, pâna în prezent. Atât Lockheed Martin, cât si SAAB s-au aratat interesate sa ofere offset României în cazul în care aceasta prefera aparatele lor de zbor.Cele sase programe de înzestrare strategicaÎn sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii din 19 iulie 2007 au fost prezentate, analizate si aprobate pentru a fi introduse în planul de înzestrare al Armatei sase programe multianuale de înzestrare strategice. Cele sase programe strategice au documentele de fundamentare a cerintelor si evaluarile tehnico-economice finalizate si aprobate de catre Consiliul de Achizitii al Ministerului Apararii. Acestea sunt urmatoarele:Avion multirol al Fortelor Aeriene;Sistem rachete sol-aer cu bataie mare;Corveta multifunctionala;Vânator de mine;Transportoare blindate pentru trupe ( 8x8 si 4x4);Autoturisme de teren blindate si neblindate.Prin hotarâre a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, cele sase programe au fost declarate ca fiind programe de importanta strategica si care corespund intereselor esentiale de securitate ale tarii si angajamentelor asumate de România în cadrul organizatiilor euro-atlantice. Realizarea achizitiilor este prevazuta a se efectua cu participarea unor companii de prestigiu în plan international si atragerea acestora în procesul de modernizare si privatizare a industriei de aparare.
Publicat de : ---
Data publicării: 24 Dec 2008 - 05:37
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31930&titlu=Basescu__Criza_economica_nu_va_afecta_programele_din_Armata