Campania uninominala: confuzii si cacealmale

Fortati sa iasa din confortabila obscuritate a listelor de partid, multi candidati au dat senzatia ca vizeaza un post de primar, nu unul de parlamentar

. Au promis gradinite si teatre, tronsoane de metrou, spitale si aziluri de batrani. In Capitala, s-a vorbit din nou despre fluidizarea traficului si despre spatiile verzi. In provincie, confuzia este si mai mare. In viziunea Ancai Petrescu, candidata PRM in colegiul Murgeni din judetul Vaslui, deputatii sunt un fel de vatafi peste primari. De aceea, explica ea deunazi, electoratul ar face bine sa voteze pentru Parlament o alta culoare politica decat cea care predomina in consiliul local. Ca sa aiba cui sa se planga cand se pun edilii pe furat. Desi ramane cunoscuta mai ales ca arhitect al Casei Poporului, Anca Petrescu nu este o nou-venita in politica. Va vine sau nu sa credeti, ea este, de patru ani, vicepresedinte al Comisiei de politica externa a Camerei Deputatilor. N-am idee ce competente a acumulat in materie de relatii internationale, dar cu siguranta stie ca printre atributiile sale nu intra si sanctionarea primarilor. Un alt tip de discurs de campanie a fost cel ministerial. Exemplul cel mai elocvent l-a oferit Sulfina Barbu, care pare sa candideze direct pentru fotoliul de la Mediu. Ca are experienta, relatii si pricepere o demonstreaza prospera sa firma de consultanta, care, cu numai doi salariati, a ajuns brusc, in 2006, la o cifra de afaceri de 4,2 miliarde de lei. Acum, ministrul care a legalizat constructiile in parcuri se prezinta drept un campion al ecologiei si deplange risipirea hartiei cu afisele electorale. Pacat ca mineritul cu cianuri de la Rosia Montana nu o ingrijorase tot atat de mult cand facea parte din Guvern. O specie aparte in retorica de campanie a fost, ca intotdeauna, demagogia mesianica. Este genul preferat al multor candidati si are avantajul ca evita promisiunile concrete. Ce sa te mai incurci cu maruntisuri, cand poti tinti direct absolutul? Acest tip de discurs invoca Tara, Adevarul, Credinta, Justitia, Propasirea Neamului. A ramas neschimbat de pe vremea lui Caragiale. Este interesant de remarcat ca partidele nu au scos in fata sangele proaspat atras special pentru primul scrutin uninominal. Cu foarte putine exceptii, noii veniti nu au fost aproape deloc mediatizati. Unii dintre ei conteaza pe o notorietate care nu are nimic de-a face cu politica. Dar celebritatea nu e tot una cu competenta. Tocmai de aceea, popularitatea unui artist sau sportiv nu se traduce neaparat in voturi. A demonstrat-o din plin Ilie Nastase, invins in 1996 in cursa pentru Primaria Capitalei. Majoritatea noilor recruti ai partidelor nu beneficiaza, insa, nici macar de avantajul unui nume cunoscut. Numai in Bucuresti, trei sferturi dintre candidati sunt si in clipa de fata niste ilustri anonimi. Nu i-a vazut nimeni cum arata, nu i-a auzit nimeni vorbind. Nici macar internetul nu poate furniza cateva repere biografice. Poate ca unii dintre ei sunt valorosi. Poate ca altii sunt complet idioti. De ce am vota, insa, pentru cineva despre care nu stim absolut nimic? Ca doar parlamentarii nu se aleg ca numerele norocoase la 6 din 49! Sau poate tocmai asta e ideea? Nu cunosti candidatul, votezi partidul! La fel ca pe vremea listelor. Un alt detaliu tulburator: lipsa duelurilor directe intre greii politicii. De parca toate formatiunile au cazut de acord sa-si protejeze reciproc garniturile de dinozauri, inconjurindu-i cu plevusca. In multe colegii, candidati fara nume si trecut fac rol de simpli figuranti pe langa un singur protagonist autentic. Controversat, dar macar cunoscut. Primenirea promisa seamana din ce in ce mai mult a cacealma.
Publicat de : ---
Data publicării: 28 Noi 2008 - 05:29
 

Link știre