Prahova: Candidatura unui fost ofițer SRI la Primăria Ploieștiului privită cu rezervă la vârful PSD-ului [1]

Vizita făcută ieri la Ploiești de către doi lideri cu  ai PSD, Ion Iliescu și Adrian Năstase, nu a lămurit nici pe departe incertitudinea în ce privește confirmarea de la centru a candidaturii senatorului Daniel Savu la alegerile locale din iunie, pentru viitorul fotoliu de primar al municipiului reședință județ, transmite corespondentul AMOS News.

Dacă Savu nu a avut probleme în a fi validat de către colegii social democrați din filială, în schimb, la vârful partidului, acolo unde se va da O.K-ul final, există oarece temeri, legate în principal de trecutul ca fost ofițer SRI al acestuia, care, consideră unii lideri, n-ar pica prea bine la electorat.

Întrebat cum vede rezolvarea situației, Adrian Năstase a evitat să dea un răspuns tranșant, mulțumindu-se cu unul diplomatic:"În Prahova sunt foarte mulți oameni de valoare, deci partidul nostru are de unde alege. Deși avem estimări făcute, acestea rămân deocamdată în suspensie, urmând ca în perioada imediat următoare să luăm o decizie. Dorim să găsim formulele cele mai bune, câștigătoare, atât pentru Primăria Ploieștiului, cât și pentru Consiliul Județean".

Aurel Draghici
Publicat de : ---
Data publicării: 29 Mar 2008 - 06:08
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=28940&titlu=Prahova__Candidatura_unui_fost_ofiter_SRI_la_Primaria_Ploiestiului_privita_cu_rezerva_la_varful_PSD_ului