Hunedoara: CJ poate pierde 130 de milioane de euro [1]

Consiliul Județean Hunedoara va trimite un memoriu Ministerului Transporturilor cu privire la lucrările de pe autostrada Deva și Orăștie, întrucât există pericolul de a pierde 130 de milioane de euro, transmite corespondentul AMOS News.

'Proiectul a fost amânat de două ori, ultimul termen de începere al lucrărilor ar fi trebuit să fie noiembrie 2007. Până în prezent, firma de consultanță nu a predat documentația. Proiectul este finanțat cu fonduri nerambursabile din Programul ISPA, în valoare de 130 milioane euro. Dacă lucrarea nu va fi gata până la 31 decembrie 2010, vom pierde acești bani', a declarat, pentru AMOS News, Dorin Păran, vicepreședintele consiliului județean.

Porțiunea de autostradă dintre Deva și Orăștie face parte din culoarul 4 Pan-European și are o lungime de 32,8 kilometri. Valoarea investiției este estimată la 200 milioane euro și este finanțată în proporție de 75 la sută din fonduri nerambursabile ale Programului ISPA, iar diferența de la bugetul de stat.
Publicat de : Anamaria NEDELCOFF
Data publicării: 25 Feb 2008 - 05:04
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=28440&titlu=Hunedoara__CJ_poate_pierde_130_de_milioane_de_euro