Videanu il da in judecata pe Vanghelie [1]

Vicepresedintele Partidului Democrat, Adriean Videanu, candidatul Aliantei D.A. la functia de primar general al Bucurestiului, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca il va actiona in judecata pe contracandidatul sau Marian Vanghelie (PSD) pentru delictele de calomnie si insulta prevazute de articolele 205 si 206 din Codul Penal.

Videanu a precizat ca va face acest demers “in nume strict personal” si ca nu il va ierta pe Marian Vanghelie, indiferent de eventualele scuze publice pe care acesta le-ar putea prezenta.
Adriean Videanu a spus ca nu poate accepta astfel de acuzatii venite de la un om “lipsit de onoare si de principii”, care reprezinta, probabil, “sfarsitul unei ere politice a unor oameni lipsiti de demnitate si de caracter”.
Videanu a mentionat ca va fi “un proces lung si greu” pentru Marian Vanghelie si ca ii va solicita acestuia daune morale a caror valoare va fi cuantificata impreuna cu avocatul sau.
In urma acuzatiilor aduse de Marian Vanghelie lui Adriean Videanu in emisiunea “Primarie, te iubesc!”, difuzata de postul de televiziune Antena 1 la 28 martie, candidatul ADA la functia de primar general s-a adresat Ministerului Public cu rugamintea ca acesta sa-i precizeze daca persoana sa a facut obiectul vreunei anchete penale in dosarele “SAFI” si “Apartamentul”.
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a raspuns in 31 martie ca “in sarcina lui Adriean Videanu nu s-a retinut savarsirea vreunei fapte prevazute de legea penala” in dosarele “SAFI” si “Apartamentul”.
Publicat de : CR
Data publicării: 01 Apr 2005 - 09:04
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2815&titlu=Videanu_il_da_in_judecata_pe_Vanghelie