Despagubirile banesti, neplafonate [1]

Acordarea unor despagubiri juste si echitabile si neplafonarea despagubirilor banesti sunt principiile care stau la baza proiectului legii privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor banesti aferente imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

"Discutiile purtate in cadrul Grupului interministerial de lucru au scos in evidenta faptul ca este esentiala repunerea in drepturi a celor nedreptatiti. Acolo unde imobilul exista acesta va fi retrocedat, iar unde nu proprietarii de drept vor primi despagubiri la valoarea de piata", ne-a precizat ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, presedintele Grupului interministerial. El a mentionat ca este nevoie de amendarea legilor existente referitoare la restituirea imobilelor. "Legea care va rezulta va fi foarte clara, va stabili procedurile de intocmire a dosarelor, institutiile responsabile cu prelucrarea acestora, in speta primariile", a mentionat Olteanu. Suma care va fi platita prin Ministerul de Finante celor care au dreptul la despagubiri banesti va fi rezultata din expertizele ce urmeaza a fi facute de evaluatori. "Acestia vor primi dosare aleatoriu, tocmai pentru a evita excesele in stabilirea pretului. Ne gandim chiar la o formula de control, pe sarite, a modului in care s-a facut evaluarea de catre acestia pentru a fi siguri ca sumele invocate sunt cele corecte", a completat Bogdan Olteanu. Cetatenii care se vor simti nedreptatiti au dreptul de a ataca in Justitie decizia de plata. Autoritatea care va emite titlurile de plata ale despagubirilor catre Ministerul de Finante va fi Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, care este subordonata Guvernului.
Publicat de : Bogdana PAUN
Data publicării: 31 Mar 2005 - 10:20
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2783&titlu=Despagubirile_banesti__neplafonate