Adrian Nastase se leapada de matusa Tamara [1]

Aparut in editia din 28 Decembrie 2007

Fostul premier vrea sa scape de imaginea de „nepot al matusii Tamara“

. El ameninta cu procese pe cei care ii mai alatura numele de cel al batrinei care a lasat familiei sale o consistenta mostenire.

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">Despre matusa Tamara, Adrian Nastase

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">vorbeste doar prin intermediul avocatilor

Adrian Nastase nu vrea sa mai auda de celebra matusa Tamara. Nici de faptul ca este nepotul prin alianta al acesteia si fericitul beneficiar al unei mosteniri apreciabile. Intr-o atentionare adresata ziarului Cotidianul, fostul premier ne comunica, prin intermediul avocatului sau, ca nu este nepotul Tamarei Cernasov si ne ameninta ca, in cazul in care vom mai folosi aceasta expresie, ne va da in judecata, deoarece ii „aduce grave prejudicii de imagine“.

„In legatura cu articolul intitulat «Nepotul matusii Tamara vrea sa se bata cu Zeus», aparut in ziarul Cotidianul, editia din 08.12.2007, si semnat de catre redactorul Dan Duca, va reamintesc ca dl Adrian Nastase nu este nepotul dnei Tamara Cernasov. Inserarea in chiar titlul articolului a acestei sintagme nereale este de natura a demonstra, pe de-o parte, tenta politica pe care autorul incearca a o sugera, iar pe de alta parte, aduce prejudicii de imagine dlui Adrian Nastase. In masura in care, in viitor, vor mai fi publicate astfel de articole, dl deputat Adrian Nastase intelege sa se adreseze instantelor judecatoresti“, se arata in dreptul la replica trimis de avocatul lui Nastase, Bogdan Buricea.

Izbucnit la un an dupa pierderea alegerilor prezidentiale in decembrie 2004, scandalul „mostenirea matusii Tamara“ avea sa zguduie din plin cariera politica a fostului premier Adrian Nastase. In urma acesteia, Nastase pierdea functia de presedinte al Camerei Deputatilor si era izolat in partid.

Totul a pornit de la o batrina in virsta de 97 de ani, care traia intr-un bloc modest din sectorul 1, cu o pensie de patru milioane de lei, dar care avea sa-i lase mostenire nepoatei sale, Dana Nastase, o avere de aproape un milion de euro. O suma adunata la batrinete, atunci cind matusa Tamara Cernasov avea sa descopere, in mod surprinzator, gustul pentru investitii imobiliare, care de care mai profitabile. Nu inainte insa de a-si face un testament prin care o desemna pe nepoata Dana drept mostenitoare. Unica.

Potrivit presei din 2006, Tamara Cernasov cumpara in 1999, la virsta de 91 de ani, 2.500 de metri patrati in zona Pipera-Voluntari, cu doar 2,5 milioane de lei vechi - pe atunci in jur de 150 de dolari, in conditiile in care acesta valora in jur de 50.000 de dolari, iar la inceputul lui 2006, aproape 200.000 de euro. Consilierul de investitii al celebrei matusi era nimeni altul decit un apropiat al fostului premier, Alexandru Bittner, cel care cumparase de la batrina, in 1999, bijuterii si tablouri in valoare de 400.000 de dolari. Nu avea sa fie singura tranzactie dintre cei doi. La citeva luni dupa achizitionarea bijuteriilor, Bittner ii vindea Tamarei Cernasov trei apartamente lasate de aceasta mostenire Danei Nastase, valorificate ulterior, contra a 300.000 de euro. In 2001, matusa Tamara mai cumpara o vila pe Strada Christian Tell nr. 15., vinduta un an mai tirziu contra unei sume cuprinse intre 300.000 si un milion de dolari.

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">Epopeea din Zambaccian l-a inspirat pe

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">Adrian Nastase si in scrierea unei carti

Tot de pe urma matusii Tamara, Adrian Nastase avea sa se aleaga cu un dosar la DNA pentru luare de mita. Procurorii l-au acuzat pe Nastase ca, in anul 2000, cu doar citeva luni inainte ca acesta sa ajunga premier, era avertizat de Ioan Melinescu, functionar in cadrul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), ca sotia sa, Dana Nastase, va fi cercetata deoarece a primit intr-un cont bancar 400.000 de dolari fara justificarile cerute de lege. Bani proveniti din vinzarea unor tablouri si bijuterii ale matusii Tamara, potrivit declaratiilor lui Nastase. Melinescu ar fi urmat sa intirzie dosarul Danei Nastase pina dupa alegerile din 2000. Drept rasplata, sustineau procurorii, in prima sedinta de guvern dupa numirea sa in functia de prim-ministru, Nastase il numea pe Melinescu in fruntea ONPCSB, iar dosarul Danei Nastase nu avea sa mai ajunga pe masa procurorilor.

Fostul premier mai este cercetat de DNA in alte doua dosare penale: unul se refera la achizitionarea unor bunuri din China, prin intermediul consulului Ioan Paun, si la lucrari executate de o firma din Bacau la vila sa din Strada Zambaccian. Al doilea dosar vizeaza modul in care Nastase a cumparat terenul de 700 mp din Strada Zambaccian la un pret de 25 de ori mai mic decit cel al pietei.

Tot din banii matusii Tamara, familia Nastase avea sa achizitioneze etajul unu al blocului din Zambaccian. Din aceeasi sursa avea sa fie platit si tavanul fals al apartamentului, adus din Italia. 100.000 de euro. Cele trei dosare penale ale lui Nastase au fost intoarse recent pe masa procurorilor, dupa ce, in vara, Curtea Constitutionala a decis ca si fostii ministri trebuie cercetati penal cu acordul presedintelui Romaniei sau al Parlamentului. Imediat dupa aceasta decizie, Nastase si-a anuntat intentia de a reveni in fruntea partidului si a declarat ca este gata sa candideze din nou la presedintia Romaniei, contra lui Traian Basescu.

Dar cum sa va zicem, domnule Nastase?

Pentru a evita pe viitor astfel de „incidente“, Cotidianul l-a sunat pe Adrian Nastase pentru a-l intreba ce expresie prefera: nepotul matusii Tamara, mostenitorul matusii Tamara, sotul nepoatei matusii Tamara, nepotul prin alianta al matusii Tamara. Nu am aflat nici dupa aceasta conversatie telefonica, in schimb, am primit noi amenintari cu tribunalul.

„Nu stiu, nu e problema mea. Singura chestiune, si v-am atras atentia asupra acestei chestiuni, e ca nu exista nici un fel de relatie de rudenie intre mine si doamna Cernasov. Titlul avea o conotatie calomnioasa si m-a deranjat. Am vrut sa stiti acest lucru, sigur aveti toata libertatea sa scrieti ce credeti, este absolut normal, dar stiti bine ca doamna Cernasov nu era matusa mea. Asta am vrut sa spun, astfel incit, data viitoare, daca mai folositi aceasta formula, sa existe aceasta notificare, pentru ca eu nu cred ca stiati acest lucru. Puteti sa-l folositi in continuare, dar asta inseamna ca ma veti forta…“, a spus Nastase.

Povestea matusii Tamara, pe www.cotidianul.ro/select Cea mai recenta declaratie de avere a lui Adrian Nastase, pe www.cotidianul/select
Publicat de : ---
Data publicării: 28 Dec 2007 - 06:17
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=27779&titlu=Adrian_Nastase_se_leapada_de_matusa_Tamara