Videanu si Vanghelie, primarii inutili, se vor judeca

Scandalurile celor doi primari continua

. Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, a anuntat ca ii ofera liderului PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, posibilitatea “sa probeze in fata instantei” toate acuzatiile pe care acesta i le-a adus, duminica, intr-o conferinta de presa. “In ceea ce priveste fondul acuzelor ce mi se aduc, refuz sa mai intru in dispute cu liderul PSD Bucuresti intrucat consider ca Daniel Marian Vanghelie aduce in dezbatere teme false, induse de alte interese decat cele pe care el le clameaza. Preocuparile sale fata de cetatenii Capitalei se vad in felul in care administreaza sectorul al carui primar a fost ales”, afirma Adriean Videanu, intr-un comunicat difuzat duminica. El precizeaza ca terenul din Vacaresti cazul caruia Vanghelie l-a acuzat ca in ar tergiversa eliberarea titlurilor de proprietate “se afla de fapt in administrarea Ministerului Mediului”. Videanu a adaugat ca ii vine greu sa creada “ca il mai poate lua cineva in serios in legatura cu realitatea”. In acest sens, primarul general al Capitalei a amintit ca Vanghelie l-a mai acuzat de tunuri imobiliare pe Daniel Marian Vanghelie, dupa ce a lansat public teme care nu au nimic concret in zona Splai. “Presedintele PSD Bucuresti, Daniel Marian Vanghelie, isi imagineaza ca, atacandu-ma periodic, pe mine sau alti membri ai PD, pe teme dovedite de fiecare data a fi false, castiga capital electoral. Fiecare partid are libertatea de a-si face propria strategie politica si de imagine, dupa oamenii pe care si-i alege a-i fi reprezentanti”, afirma Adriean Videanu. Marian Vanghelie a sustinut duminica, intr-o conferinta de presa, ca Primaria Capitalei si Primaria sectorului 4 au tergiversat timp de 10-15 ani punerea in posesie a 300 de persoane cu suprafete de teren din zona Lacului Vacaresti. Vanghelie a afirmat ca, in schimb, in momentul in care cei indreptatiti si-au vandut titlurile litigioase, noii detinatori au obtinut titlurile de proprietate in termen de 1-3 saptamani. Asadar, ceea ce edilii denumesc o discutie constructiva pentru binele bucurestenilor, nu e altceva decat o campanie electorala obositoare si nesfarsita, care nu impresioneaza niciun eventual alegator. Domnii primari, orbiti de incercarea de a-si pastra functia, uita de responsabilitatile pe care si le-au asumat atunci cand au convins alegatorii. Toate ideile acestora au ramas, in continuare, in stadiu de proiect, fie ca pot fi sau nu realizabile. In concluzie, cei doi primari, inutili, in ceea ce priveste finalizarea proiectelor propuse, vor ajunge si in instanta, acolo unde isi vor rezolva sau nu problemele personale, fara ca aspectul sau bunastarea Capitalei sa conteze in vreun fel.



Publicat de : Valentin Danaila
Data publicării: 14 Aug 2007 - 05:29
 

Link ştire