Liberalii și-au prezentat obiectivele în cadrul programului de pregătire a candidaților pentru funcția de primar [1]

Ministrul Transporturilor, vicepreședintele PNL Ludovic Orban, alături de președintele organizației județene Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, au prezentat la Olimp, principalele obiective ale Partidului Național Liberal la alegerile locale din vara anului viitor, transmite corespondentul AMOS News.

Potrivit declarațiilor vicepreședintelui liberal Ludovic Orban, PNL urmărește, la alegerile locale din 2008, două obiective principale. Prin suita de training-uri pe care le organizează, PNL are în vedere, în primul rând, „înarmarea candidaților cu toate cunoștințele necesare pentru a-și maximiza șansele de a câștiga primăriile pentru care candidează, acest obiectiv dezvoltând practic în special capacitățile de comunicare, modul de organizare a campaniei și de adresare către alegători“.

În opinia vicepreședintelui Ludovic Orban, al doilea obiectiv prioritar este acela ca, „oamenii noștri să se prezinte, după câștigarea primăriilor, cu programe serioase de dezvoltare a localității și de rezolvare a problemelor comunităților locale, cu un bagaj minim necesar de cunoștințe legislative și de administrație publică, și, de asemenea, să meargă înarmați cu cunoștințe despre ceea ce înseamnă modalități de obținere de finanțări, pentru că un primar nu este suficient să aibă un program bun, ci este obligat să găsească resursele financiare pentru a-l duce la bun sfârșit“.

Președintele organizației județene Constanța a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, a afirmat că, la nivel județean, candidații la funcțiile de primar vor fi stabiliți după efectuarea de sondaje, acestea fiind un instrument de lucru prin care se va stabili, printre altele, și profilul candidatului ideal.

Obiectivele PNL la alegerile locale din 2008 au fost făcute publice în cadrul seminarului „Program de pregătire a candidaților pentru funcția de primar – 2008“.


Publicat de : Lavinia SICLITARU
Data publicării: 13 Aug 2007 - 05:29
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=26276&titlu=Liberalii_si_au_prezentat_obiectivele_in_cadrul_programului_de_pregatire_a_candidatilor_pentru_functia_de_primar