Pachetul legislativ pentru învățământ, în opinia deputatului PRM de Dolj, Lia Olguța Vasilescu [1]

Deputatul PRM de Dolj, Lia Olguța Vasilescu a transmis Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul educației și cercetării câteva considerații cu privire la pachetul legislativ pentru învățământ.



"În atenția d-lui președinte, Mircea Miclea


Întrucât Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport nu se va mai întruni până la sfârșitul lunii august, mă văd în imposibilitatea de a vă comunica, până la data dorită de dvs., concluziile membrilor comisiei noastre referitoare la Raportul ,,România educației, România cercetării”. Cu toate acestea, vă rog să-mi permiteți să-mi expun câteva puncte de vedere personale, pe care le voi adresa și d-lui ministru Cristian Adomniței, în speranța că se va ține cont de ele atunci când se va elabora pachetul legislativ pentru învățământ.

Menționez faptul că sunt de acord cu multe dintre propunerile comisiei dvs. dar că, cel puțin la nivelul învățământului preuniversitar, sunt câteva lucruri care ar bulversa și mai mult sistemul dacă s-ar aplica. Îmi permit să trag astfel de concluzii, ca urmare a unor lungi și fructuoase dezbateri pe care le-am avut cu asociațiile de părinți, sindicatele din învățământ sau alți factori implicați, precum și din cauza faptului că reprezint în Parlamentul României un județ pilot (Dolj) unde se experimentează descentralizarea.
În speranța unei colaborări viitoare, vă adresez concluziile mele:

Concluzii la raportul ,,România educației, România cercetării”

1. Noua structură a sistemului de învățământ propusă de dvs. în tabelul 3, ar putea fi o idee bună în măsura în care ar putea fi și aplicabilă. Consider însă că, deocamdată, este imposibil să fie introdusă clasa a IX-a la gimnaziu dintr-un motiv cât se poate de simplu: nu există săli de clase.
Pentru ca o nouă generație să pășească în clasa I, trebuie să se elibereze de către absolvenții clasei a VIII-a sălile de curs pe care le folosesc. În plus, nu trebuie să uităm că, dispărând clasa a IX-a de la liceu vor dispărea 25 % din catedre. Dintr-un studiu pe care l-am făcut pe această temă și la care au participat 10 directori de liceu, doar unul consideră că o asemenea măsură ar putea deveni viabilă.

2. Desființarea Școlilor de Arte și Meserii nu este o soluție. Din păcate, încă de la înființarea SAM-urilor nu s-a ținut cont de un lucru esențial: să se facă practică pentru meseria în care se presupune că ar putea fi specializați elevii la finalizarea cursurilor. Cu alte cuvinte, SAM-urile n-ar trebui să fie doar niște școli ce primesc absolvenți de clasa a VIII-a care nu au reușit performanța de a intra la un liceu, ci să fie unități care să pregătească elevi pentru o meserie. Unii au înțeles însă că acolo e un loc tocmai bun pentru cei care nu mai vor să învețe carte.

Astfel nu îmi explic de ce nu există manuale pentru unele discipline  care se predau în SAM-uri, și deci partea teoretică aproape nu există, sau de ce spațiile de învățământ în care s-ar putea învăța o meserie sunt închiriate  unor SRL-uri care fac producție și câștigă bani frumoși, dar care nu-i ajută pe elevi să facă practică. Faceți un control, de curiozitate, la 10 SAM-uri și îmi veți da dreptate.

3. Liceele trebuie să aibă posibilitatea de a organiza concurs de admitere, în funcție de profil. Din punctul meu de vedere, Capacitatea sau Testele Naționale n-au reprezentat examene  care să asigure un învățământ echitabil . Cu alte cuvinte, procentul de 50 % reprezentând media notelor obținute în anii de gimnaziu, cerut la admiterea în liceu, nu avea nici o relevanță ancorată în realitate. Un elev care are numai note de 9 și 10 la o școală în care nimeni n-a reușit să promoveze examenul de Capacitate, nu poate avea aceleași performanțe școlare cu un elev de nota 7 la o școală de prestigiu, unde se învață carte.

 A elimina însă total examenul de după clasa a VIII-a, ar fi o greșeală și ar duce la scăderea calității în învățământ și în nici un caz la creșterea ei. Soluția este ca liceele să organizeze examen, în funcție de profil, iar elevul să-și aleagă liceul în funcție de cunoștințele și de aptitudinile pe care le are.

Astfel, un elev bun la limba română sau istorie va susține aceste probe pentru un liceu cu profil umanist, altul bun la matematică și fizică se va orienta către profilul real, iar altul care este talentat la muzică sau desen poate opta pentru profilul vocațional. În acest sens, am reduce riscul ca un copil care s-a pregătit de la 4 ani pentru a deveni balerin, să rateze Capacitatea și să ajungă la o școală care pregătește bucătari, așa cum s-a întâmplat, din păcate, în unele cazuri.

4. În ceea ce privește clasa pregătitoare care intră în regimul învățământului obligatoriu, problemele sunt aceleași ca și cele întâlnite la punctul 1. În majoritatea școlilor, cel puțin în mediul urban nu mai există săli de clase. În plus, din discuțiile avute cu părinții, aceștia se opun cu vehemență, precizând că preferă ca micuții de 6 ani să aibă copilărie și să se joace cu mingea decât cu calculatorul (vezi punctul 6 referitor la sport).

5.  Descongestionarea masivă a programei școlare deoarece s-a redus numărul de ore la majoritatea disciplinelor dar programa a rămas aceeași, iar cunoștințele pe care sunt obligați să le aibă elevii, adesea nu le folosesc niciodată. Aici, însă, ar mai fi de făcut câteva precizări:

a) să se lase mai multe ore libere, la latitudinea profesorului, pentru recapitulări sau chiar pentru demonstrații practice. În Italia, învățătorul sau profesorul au obligația de a-i însoți pe copii la muzee, spectacole de teatru, vizionări de documentare,  în excursii, la întreceri sportive etc., în ideea că anumite cunoștințe se dobândesc mult mai rapid astfel și că elevii trebuie stimulați să se pregătească și altfel decât învățând;

b) manualele școlare trebuie revizuite și e necesar să se insiste pe cunoștințele pe care elevul trebuie, obligatoriu, să le dobândească. Nu vreau să amintesc aici cum la istorie se învață mai mult despre personalități contemporane (aproximativ 20 de pagini) decât despre marii voievozi și domnitori ai României, cum ar fi Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, cărora li se alocă doar trei pagini, împreună.

6) Obligatorie este și sporirea numărului de ore de sport în școli generale și licee. La ora actuală, în școlile din România elevii fac doar o oră sau două de sport pe săptămâna. Studiile recente, pe care nu mă îndoiesc că le cunoașteți, demonstrează faptul că a crescut, în mod îngrijorător, numărul copiilor cu boli de coloană, de inimă sau al celor obezi.

 Din păcate, principalii vinovați pentru acest lucru sunt chiar unii medici care eliberează pe bandă rulantă, scutiri medicale, astfel încât foarte mulți elevi nu mai fac nici măcar câte o oră de sport pe săptămână. În acest sens, propunerea mea este să se semneze un protocol între ministrul Educației, Cercetării și Tineretului și ministrul Sănătății Publice, în care să se prevadă expres instituirea unei comisii care să verifice, periodic, dacă se justifică sau nu scutirile medicale eliberate de doctori pentru orele de sport și să se stabilească măsuri împotriva cadrelor medicale care nu fac altceva decât să pună în pericol sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copilului. Se va constata, așa cum am constatat și eu, că pentru o banală gripă se dă scutire de trei săptămâni.

 Exemple veți găsi cu miile, dacă veți verifica acest lucru. Consider că aceasta este o problemă foarte importantă și că trebuie rezolvată urgent, în cazul în care ne preocupă, într-adevăr, sănătatea viitoarei forțe de muncă. Aș aminti aici cazul Turciei unde, în sistemul particular, este obligatorie o oră de sport pe zi, începându-se dimineața cu ore destinate principalelor materii și cu cel mai mare grad de dificultate (matematică, fizică, limba turcă etc. – în funcție de profil), după care urmează o oră de sport, astfel încât elevii să se poată destinde și să fie pregătiți pentru celelalte materii. Situația din România o cunoaștem cu toții.

7. Descentralizarea trebuie, în opinia mea, gândită cu foarte mare atenție. Subiectul m-a preocupat deoarece reprezint în Parlamentul României un județ pilot (Doljul) în programul de descentralizare și am putut avea, astfel, nenumărate discuții cu factorii implicați pentru a descoperi unele neajunsuri, la care vă invit să reflectați:

a) finanțarea urmează elevul. În cazul în care se urmărește o astfel de măsură, trebuie prevăzut în legislație faptul că se va păstra suma alocată la începutul ciclului, până la finalul acestuia, indiferent dacă se vor exmatricula sau nu elevi.

Spun asta deoarece cunosc cazuri în care directorul nu a fost de acord cu exmatricularea unui elev care a devenit violent în clasă sau în incinta școlii (a agresat fizic alți elevi sau chiar profesorul și personalul nedidactic), de teama de a nu pierde finanțarea cuvenită atunci când va fi cazul, pentru că își calculase deja bugetul școlii. Vă pot pune la dispoziție mai multe memorii primite de la profesori sau părinți ai căror copii au fost bătuți, pentru a observa că fenomenul tinde să ia proporții îngrijorătoare (vezi punctul 12 referitor la combaterea violenței în școli);

b) primarul sau consiliul local angajează directorul școlii. O asemenea situație ar fi absolut revoltătoare, din punctul de vedere al cadrelor didactice și este firesc să fie așa. În primul rând, s-ar politiza și mai mult sistemul de învățământ pentru că e de așteptat ca directorul să aibă culoarea politică a primarului sau consiliului local. Asta, în cazul fericit în care nu este ales directorul pe alte criterii (înrudire, mită, etc.).

În al doilea rând, că nu poți cere unui primar de la țară, care poate fi și tractorist, buldozerist, agricultor, să evalueze performanțele profesionale ale unui director de școală. E absurd! Dacă se va ajunge, totuși, la ideea ca directorul să fie numit de primar sau consiliul local al localității, atunci acesta trebuie să primească doar sarcini administrative și să aibă preocupări referitoare la buna gestionare a fondurilor primite.

 Obligatoriu, însă, directorul adjunct va trebui să se ocupe de activitatea educațională, să fie selectat, prin concurs, de Inspectoratul Școlar Județean (iată un bun motiv ca să nu se desființeze I.Ș.J.-urile!) și să răspundă, cu funcția, în cazul în care nu se obțin performanțele școlare scontate, dar salariul său va trebui să nu depindă de evaluările făcute de factori implicați politic (primar, consiliul local etc.);

c) directorul școlii angajează profesorii, le stabilește salariul și tot el le întrerupe contractul de muncă.  O asemenea idee este pe cât de periculoasă pe atât de dăunătoare impunerii calității în școli. Vă pot pune la dispoziție, de asemenea, sute de memorii ale profesorilor, unii având performanțe deosebite în munca la catedră, care reclamă că sunt supuși la tot felul de presiuni pentru a se înscrie într-un partid sau chiar pentru a părăsi școala, ca să facă loc altuia pe placul directorului sau primarului.

 Poate nu ar fi rău să se deplaseze comisia pe care o conduceți, în câteva școli din județele pilot pe descentralizare, pentru a se informa la fața locului. Vă invit, de asemenea, să întrebați și sindicatele din învățământ despre această chestiune și despre desființarea titularizării în învățământ.

8. Salarizarea cadrelor didactice și nedidactice este o problemă nerezolvată încă și mă bucur să constat că apare și în raportul comisiei dvs. Deși un  fost ministru de finanțe ne asigura că salariul mediu în învățământ este de peste 16 milioane lei, situația este departe de a fi așa, iar guvernanții noștri ne demonstrează, încă o dată, că sunt rupți de realitățile din învățământ. În prezent, un director adjunct cu un spor de 20-40 % și încadrare în muncă de peste 40 de ani are un salariu de 1450 RON.

Despre situația absolvenților de facultate care se angajează ca debutanți în învățământ, sau a cadrelor nedidactice, ne este și rușine să mai amintim. Consider că un salariu de debutant nu ar trebui să fie mai mic de 1200 RON, în condițiile în care dorim calitate, iar cei mai buni absolvenți de universități își caută slujbe mai bine plătite, în afara sistemului de învățământ. Nu trebuie să scăpăm din vedere cadrele nedidactice și volumul de muncă depus.

S-a ajuns la situații de neconceput: o bucătăreasă trebuie să gătească pentru 150 de elevi interniști, să spele și vasele și să curețe bucătăria și sala de mese, de trei ori pe zi, o femeie de serviciu trebuie să asigure curățenia pe 650 mp, iar un portar care lucrează în ture nu ajunge niciodată să-și ia zilele libere cuvenite prin lege, deoarece numărul portarilor care asigură paza în unitățile de învățământ este insuficient.

9. Creșterea calității formării inițiale și continue.  În ultimii ani, s-a pus tot mai mult accentul pe cursurile de perfecționare și masterate, iar în raportul dvs.  se impun noi criterii pentru definitivat, gradele I și II sau pentru manageri și inspectori. Scăpați, însă, din vedere un lucru esențial. Toate costă bani și, din păcate, prea mulți, ca să și-i permită un profesor debutant sau chiar cu mai multă vechime în sistem.

Calculați cât costă două masterate (didactic și în managementul unităților școlare) pentru a vedea cât de viabilă este o asemenea idee! În jur de 800-1000 de euro pe an, în condițiile în care un debutant câștigă aproximativ 200 de euro pe lună. Sigur, în condițiile în care se urmărește ca profesorii să fie selectați doar din rândul celor proveniți din familii bogate și care vin la catedră din pasiune, putem să o punem în practică.

Am mai putea adăuga că toate cursurile de perfecționare și de masterat se desfășoară în timpul în care profesorii ar trebui să predea la clase. Eu am avut prilejul să vizitez o școală în care mai erau la catedră doar doi profesori, restul fiind la cursuri de perfecționare sau la alte activități școlare obligatorii și vă asigur că directorul nu avea nici o vină că era debandadă și că nu avea personal care să-i supravegheze pe toți elevii rămași fără profesori. În plus, unele cursuri sunt o adevărată bătaie de joc.

Și aici îl pot menționa pe cel organizat de ARACIP, la Craiova, pe tema calității, care costa 2,3 milioane lei și la care profesorilor li se vorbește despre cum trebuie ales pătrunjelul din piață (după miros sau culoare, ori de ce e mai bună mașina DAEWOO decât Dacia). Și asta pentru că îndrumătorul este inginer la DAEWOO Craiova și la atât se pricepe. Din păcate, nu e o glumă.

10. Birocrația din sistem este o problemă simplă și care nu și-a  găsit până acum rezolvarea, deși v-am ridicat-o și dvs. și miniștrilor care v-au urmat. În urmă cu ceva timp mi-a intrat un profesor la cabinetul parlamentar din Craiova și mi-a pus pe masă două topuri de hârtie, scrise. Mi-a explicat că pentru fiecare elev în parte trebuie să aibă fișă de evaluare periodică și predictivă și că, fiind profesor de religie, cu o oră pe săptămână la o clasă, are peste 600 de elevi. Numai fișele acestora erau 1200.

Plus alte lucrări pe care le avea de făcut și pe care trebuie să le prezinte ARACIP-ului sau inspectorului, în cazul unui control. Pe săptămână, pierdea câteva ore pentru aceste aberații care nu-l ajută în procesul educațional pe el sau pe elev și care sunt făcute fără vreo logică. Ce ar mai trebui să fac eu, ca președinte de comisie, decât să explic fiecărui ministru că profesorii au ajuns bătaia de joc a unui funcționar din minister care vrea să-și justifice salariul și inventează tot felul de fișe și expertize ?

  Pentru că așa ceva nu e cerut de nici o lege, dar se solicită, prin inspectorate, iar necompletarea acestor foi poate duce la depunctarea profesorului. E o prostie inimaginabilă, menită să tracaseze și să enerveze cadrele didactice, în mod gratuit, fără vreo justificare de natură educațională.

11. Regândirea sistemului de premiere a profesorilor. Un profesor care a lucrat la un grant și a adus școlii 400 de milioane lei pentru mijloace moderne de predare-învățare, e premiat cu 2 % din salariu, adică primește o sumă infimă și care nu-l impulsionează să mai aibă astfel de activități. 

Din punctul meu de vedere, ar trebui instituit un fond de premiere de 20 % din salariu, dar numai în lunile în care profesorul respectiv a făcut activități cu copiii, ce aduc prestigiu școlii (rezultate bune la olimpiade sau competiții sportive ale elevilor, activități deosebite reflectate de mass-media, lucrarea la granturi). 


12. Măsuri drastice pentru combaterea violenței în școli. În prezent, lucrez la un proiect de lege pentru combaterea violenței în școli, deoarece consider că fenomenul a atins cote greu de imaginat și că nu ne mai confruntăm cu cazuri izolate ce pot fi rezolvate doar prin măsurile impuse de legislația actuală.

Cunosc nu doar cazurile care au apărut la posturile de televiziune și care circulă pe internet după ce au fost filmate de elevi cu telefoanele mobile, dar am primit, la comisie sau la cabinetul meu parlamentar, și foarte multe memorii ale profesorilor sau elevilor cărora le este frică să mai meargă la școală.

Vă anexez câteva dintre acestea, protejând identitatea victimelor și a  instituțiilor de învățământ și respectând, astfel,  decizia factorilor implicați. Constatând deficiențele legislației în vigoare, eu propun câteva măsuri absolut necesare:

a) exmatricularea elevilor în cazuri extreme: agresarea profesorului, a altor cadre nedidactice, a altor elevi, mai ales dacă cei aflați în această situație au parcurs ciclul obligatoriu de învățământ;

b) amendarea părinților elevilor care au distrus mobilierul școlii, agresează verbal colegii sau cadrele didactice și nedidactice, știrbesc autoritatea profesorului, au comportament indecent, într-un cuantum stabilit prin lege.  Părinții pot opta, în cazul în care nu-și permit să plătească amenda sau pur și simplu vor să-și disciplineze copilul, ca acesta să desfășoare ore de muncă în folosul școlii (să curețe curtea școlii sau clasele, să ajute la bucătărie), în raport cu posibilitatea sa fizică;

c) semnarea unui protocol între Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, astfel încât directorii unităților de învățământ în care se depistează probleme de violență să poată cere să se patruleze în fața școlilor de către polițiști iar aceștia să răspundă la solicitarea responsabililor din unitățile școlare. În prezent, dacă se solicită poliției să intervină în cazuri în care nu s-au produs agresiuni fizice, dar există amenințări, nu se iau măsuri concrete, invocându-se  lipsa unui protocol;

d) posibilitatea externalizării pazei în școlile care se confruntă cu acte de violență. Paznicii angajați acum refuză, de cele mai multe ori, să intervină din cauza temerii că ar putea fi și ei agresați". 


Publicat de : ---
Data publicării: 07 Aug 2007 - 05:26
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=26098&titlu=Pachetul_legislativ_pentru_invatamant__in_opinia_deputatului_PRM_de_Dolj__Lia_Olguta_Vasilescu