Vicepreședintele parlamentului Republicii Moldova își deschide cabinet la Iași [1]

La Iași se deschide primul cabinet al unui parlamentar moldovean, care va ține audiențe pentru cetățenii Republici Moldova din România, transmite corespondentul AMOS News.

În urma relațiilor de colaborare dintre Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD) din Republica Moldova și Partidul Democrat din Iași, conducerea celor două formațiuni politice au decis ca atât la Iași cât și la Chișinău să se deschidă câte un cabinet parlamentar a celor doi demnitari.

Astfel, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova și președintele PPCD, Iurie Roșca, va ține audiențe de la sediul Partidului Democrat Iași, de la cabinetul deputatului Petru Movilă.

“În această zonă sunt foarte mulți moldoveni care au dublă cetățenie. Pentru a veni în sprijinul lor, pentru o mai bună comunicare și rezolvarea unor probleme importante, cum ar fi de exemplu, educația, sănătatea, obținerea vizelor sau oportunitățile în afaceri, am decis să deschid un cabinet parlamentar la Iași”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Iurie Roșca, președintele PPCD din Republica Moldova.

Deoarece este vacanță parlamentară, primele audiențe vor fi susținute de Iurie Roșca la Iași la sfârșitul lunii septembrie.
Un cabinet al deputatului democrat Petru Movilă, urmează să fie deschis la Chișinău, în sediul Partidului Popular Creștin Democrat.
Publicat de : Loredana POPOVICI
Data publicării: 06 Aug 2007 - 05:18
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=26049&titlu=Vicepresedintele_parlamentului_Republicii_Moldova_isi_deschide_cabinet_la_Iasi