PSD: Avioanele prezidențiale, afront adus pensionarilor [1]

Partidul Social Democrat (PSD) apreciază că achiziționarea celor două noi aeronave prezidențiale este un afront la adresa pensionarilor și cere președintelui Traian Băsescu și premierului Călin Popescu-Tăriceanu să renunțe la proiectul achiziționării și să-și ceară scuze în mod public pensionarilor, se arată într-un comunicat de presă al PSD, remis AMOS News.

PSD consideră că președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu își pasează reciproc responsabilitatea pentru cheltuirea unei sume uriașe – 300 de milioane de euro – în scopul achiziționării unor aeronave sofisticate.

"Președinția și Guvernul și-au dat în sfârșit mâna, dar nu pentru ca oamenii să trăiască bine, ci pentru cheltuierea unei sume uriașe, care ar fi putut contribui semnificativ la creșterea nivelului de trai al pensionarilor", se arată în comunicatul PSD.

Partidul Social Democrat consideră că și președintele și premierul sunt în egală măsură vinovați pentru că Traian Băsescu a aprobat achiziționarea acestor aeronave, ceea ce reprezintă încă o dovadă clară a ipocriziei șefului de stat, care până acum câteva zile lupta cu toate puterile împotriva legii pensiilor promovată de PSD pe motiv că nu ar exista fonduri.

La rândul său, Guvernul a propus achiziționarea acestor aeronave, în condițiile în care susține că nu există bani la buget pentru aplicarea unor măsuri adoptate de Guvernul PSD în 2004, printre care compensarea în bani a tichetelor CFR neutilizate de pensionari și suplimentarea cu 25% a pensiei soțului supraviețuitor, motivează social-democrații solicitarea lor.

"Indiferent cui i-ar aparține paternitatea ideii, în opinia reprezentanților social-democrați, cheltuirea cu atâta ușurință a unor sume uriașe de bani pe aeronave prezidențiale reprezintă un afront la adresa pensionarilor și o dovadă de cinism și duplicitate din partea autorităților statului.", mai spun pesediștii.


Publicat de : Claudia DUMBRAVĂ
Data publicării: 25 Iul 2007 - 05:52
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25889&titlu=PSD__Avioanele_prezidentiale__afront_adus_pensionarilor