Vosganian: "Traian Băsescu era obligat să promulge legea pentru că știa că avem bani să mărim pensiile" [1]

Traian Băsescu a făcut toate eforturile să împiedice Guvernul României să mărească pensiile pentru 6 milioane de români, a declarat, astăzi, ministrul Economiei și Finațelor Varujan Vosganian. Minsitru l-a acuzat pe Președintele Băsescu că pus din calcul politic interesul său personal mai presus de interesele românilor.

Varujan Vosganian a declarat că Bugetul de stat are suficiente resurse financiare pentru mărirea pensiilor. În nici un caz, nu se pune problema nerespectării acestei majorări, pentru 6 milioane de români, indiferent de Guvernul care va conduce România. Creșterea economică, îmbunătățirea ratei de colectare a impozitelor la Buget, investițiile care au generat mai multe locuri de muncă, toate acestea la un loc permit o creștere substanțială a pensilor.

"În ciuda acestor evidențe, Traian Băsescu și-a exprimat unele îndoieli cu privire la capacitatea Guvernului de a identifica resursele necesare. Orice om de bună credință își va pune însă următoarea întrebare: "Dacă președintele României are îndoieli serioase, atunci de ce a promulgat legea?" Adevărul este că Traian Băsescu era obligat să promulge legea pentru că știa că avem bani să mărim pensiile", a sublinat ministrul Economiei și Finanțelor.


Publicat de : Cosmin ZAHARIA
Data publicării: 19 Iul 2007 - 05:55
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25833&titlu=Vosganian____Traian_Basescu_era_obligat_sa_promulge_legea_pentru_ca_stia_ca_avem_bani_sa_marim_pensiile__