Geoana ii forteaza mina lui Basescu pentru pensiile mari [1]

Aparut in editia din 10 Iulie 2007

Liderul PSD ii va cere presedintelui sa promulge legea privind pensiile, altfel cheama Parlamentul din vacanta

.

PSD ameninta cu convocarea unei sedinte extraordinare a Parlamentului in cazul in care presedintele Traian Basescu va refuza sa promulge legea pensiilor si o va trimite la reexaminare. Social democratii vor astfel sa ii trimita un mesaj lui Basescu: daca nu vrea sa promulge legea, va fi obligat sa o faca dupa ce aceasta va trece din nou de Legislativ.

Potrivit vicepresedintelui Cristian Diaconescu, Biroul Permanent National al PSD a decis ca presedintele Mircea Geoana sa-i transmita o scrisoare lui Traian Basescu prin care sa-i solicite clar si direct promulgarea acestui act normativ care este o necesitate pentru Romania.

Totodata, social democratii cer Guvernului majorarea cu 25% a pensiei de urmas, acordarea de despagubiri in locul cupoanelor de calatorie neconsumate de pensionari si dublarea valorii biletelor de tratament, pe baza unor acte normative adoptate de Parlament din 2004, dar neaplicate nici astazi.

Nu acelasi entuziasm legat de legea pensiilor strabatea ieri PD. Democratii au preluat ieri obiectiile presedintelui Basescu fata de aceasta lege si asteapta sa vada de unde va scoate Guvernul banii necesari pentru anuntatele majorari. „PD nu este impotriva majorarii pensiilor. Urmarim cu foarte multa atentie ca pensionarii sa nu fie pacaliti, pentru ca inca nu avem o constructie a bugetului pe 2008, nu stim resursele Guvernului“, a declarat presedintele executiv Adriean Videanu.

Democratii nu au fost insa deloc deranjati de aceasta lipsa din textul legii, in momentul in care au votat-o cot la cot cu celelalte partide. Au si explicatii pentru tacerea lor. „Nu era momentul“, sustine Videanu, deoarece alocarea resurselor se face o data cu depunerea bugetului, adica pe 10 octombrie. Mai mult, Videanu spune ca democratii au fost derutati si de declaratiile ministrului Finantelor, Varujan Vosganian, si de cele ale ministrului Muncii, Paul Pacuraru. Conform liderului PD, acestia „o data au spus ca nu au resurse“, apoi, cind s-a votat legea, au afirmat ca exista posibilitate de finantare.


Publicat de : ---
Data publicãrii: 10 Iul 2007 - 05:47
 

Link ºtire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25727&titlu=Geoana_ii_forteaza_mina_lui_Basescu_pentru_pensiile_mari