Verestoy Attila, banuit de coruptie [1]

Senatorul UDMR e in vizorul DNA pentru ca ar fi efectuat tranzactii financiare utilizand informatii obtinute in calitate de parlamentar

.

Infractiunea este prevazuta de Legea privind combaterea faptelor de coruptie si este pedepsita cu inchisoare de la unu la cinci ani, sustin specialisti din piata de capital. Conform surselor citate, pe 28 martie 2006 - cand in parlament s-a votat legea prin care pragul de detinere de actiuni la Societatile de Investitii Finaciare (SIF) a fost crescut de la 0,1% la 1% - senatorul UDMR ar fi vandut mai multe pachete de actiuni SIF si ar fi obtinut profituri semnificative din aceste tranzactii. Concret, Verestoy Attila este banuit ca, fiind senator, ar fi stiut inaintea altor persoane ca legea respectiva va fi adoptata si, in consecinta, era destul de probabil ca pretul actiunilor sa scada. Probabilitatea scaderii preturilor la titlurile SIF a fost prevazuta si de oficialii Bursei, insa acestia au aflat de votul deputatilor la 19 minute de la adoptarea legii, moment in care s-a dispus suspendarea tranzactiilor. Verestoy: „Am iesit in pierdere”Potrivit specialistilor, pana la suspendare, cotatiile actiunilor SIF au coborat cu pana la 11,06% procente. Mai mult, brokerii sustin ca in aceasta perioada s-au derulat tranzactii in valoare de 200 de milioane de euro.Aceleasi surse au adaugat ca este posibil ca senatorul Verestoy sa fi vandut o parte din actiunile pe care le detinea la SIF-uri imediat dupa ce legea a fost votata. Ulterior, cand pretul a scazut, a cumparat din nou titluri SIF. Verestoy sustine insa ca ar fi pierdut in urma tranzactiilor din ziua respectiva. „Eu am un portofoliu de 30 de titluri cu actiuni ale unor banci, societati petroliere, din domeniul aluminiului si altele. Fac operatiuni zilnice, de ani intregi, riscand in limite rezonabile. Dupa acele zile am iesit in pierdere, dar am avut incredere si am asteptat. Si se pare ca am avut dreptate”, ne-a declarat senatorul. Reclamat de un coleg DNA a precizat ca dosarul in care este cercetat Verestoy Attila s-a constituit dupa ce un alt senator a cerut public ca procurorii sa se autosesizeze fata de tranzactiile cu actiuni SIF din ziua in care s-a votat legea. Reclamatia la care face trimitere DNA a fost facuta de Ioan Corodan, in sedinta Senatului din 3 aprilie 2006. „Desi votul final s-a dat la ora 12.40, conducerea Bursei de Valori Bucuresti a aflat si a procedat la suspendarea de la tranzactionare a acestor titluri abia la 12.59. Problema este ca mai multi baieti destepti au aflat inaintea domnului Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, si au vandut pachete importante de actiuni, ducand la o scadere medie de 9% a cotatiilor acestora. (...) Este vorba despre un furt care se ridica la aproximativ 200 milioane de euro. Ce zice DNA? Ce zice Ministerul Public?”, a afirmat senatorul Ioan Corodan, conform stenogramei sedintei din 3 aprilie 2006, publicata pe site-ul Senatului. Pe atunci, Ioan Corodan era senator al PRM, dar anul acesta a trecut in barca PNL. El a precizat ieri ca DNA l-a instiintat deja, telefonic, ca il va cita pentru a depune marturie in acest dosar. „Voi spune ceea ce am spus si in Senat, fara sa dau nume”, a precizat Corodan.

Verestoy Attila


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Mai 2007 - 06:15
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25239&titlu=Verestoy_Attila__banuit_de_coruptie