Berceanu si Nicolai, vicepresedinti ai Senatului [1]

Noii vicepresedinti ai Senatului sunt Norica Nicolai, PNL, si Radu Berceanu, PD, iar noul chestor este liberalul Daniel Ilusca, in urma votului parlamentarilor exprimat joi, in doua tururi de scrutin

. Modificarile la nivelul Guvernului, validate de Parlament saptamana trecuta, au determinat schimbari si in cadrul conducerii Senatului. Astfel, ministrul apararii, senatorul PNL Teodor Melescanu a fost inlocuit, in postul de vicepresedinte, de colega sa, Norica Nicolai. In acelasi timp, senatorul democrat Alexandru Peres a demisionat, pentru a-l lasa pe fostul ministru al transporturilor, senatorul democrat Radu Berceanu sa-si reia postul de vicepresedinte al acestei camere, detinut pana la intrarea in vechiul Guvern. Ministrul muncii, liberalul Paul Pacuraru a parasit functia de chestor al Senatului, locul sau fiind preluat de Daniel Ilusca. Senatorii au votat, joi, noua componenta a conducerii acestei camere, numarul de voturi necesare fiind intrunit abia in al doilea tur de scrutin. Potrivit regulamentului, propunerile nominale pentru functiile de vicepresedinte, secretar si chestor repartizate se anunta in plenul Senatului, de catre liderii grupurilor parlamentare respective. Lista candidatilor propusi pentru functiile din Biroul permanent se supune, in intregime, votului Senatului si se aproba cu majoritatea voturilor senatorilor. Daca nu se realizeaza aceasta majoritate, se organizeaza un nou tur de scrutin, in care lista este aprobata cu majoritatea voturilor senatorilor prezenti. In prima faza, 63 de senatori au votat pentru, cinci impotriva si unul s-a abtinut. Astfel, nu s-a intrunit numarul necesar, 69, care sa asigure reprezentarea majoritatii senatorilor. In aceasta situatie, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a trecut la cea de-a doua varianta procedurala, noul vot – 67 pentru, sase impotriva, cinci abtineri, fiind validat, intrucat a reprezentat majoritatea senatorilor prezenti.
Publicat de : ---
Data publicării: 13 Apr 2007 - 05:46
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=24513&titlu=Berceanu_si_Nicolai__vicepresedinti_ai_Senatului