Primarul Băilor Herculane se judecă cu cetățenii [1]

Din cauză că localnicul ridică tot felul de construcții, considerate a fi ilegale, Consiliul Local Băile Herculane a decis să pună piciorul în prag în ceea ce privește construcțiile ilegale, transmite corespondentul AMOS News.

Astfel, forul local l-a împuternicit pe primarul Ioan Oprescu să acționeze un cetățean în judecată. În anul 2006, localnicul respectiv a intrat în posesia unui teren situat în vecinătatea Parcului Vicol. Având actele în mână, omul a vrut să-și construiască o terasă.

A obținut chiar și aprobarea consilierilor locali, numai că a construit mai mult decât ceea ce s-a aprobat. Din această cauză, omul a fost amendat de mai multe ori, iar amenzile au generat conflictul dintre proprietar și primărie.

Lucrurile s-au potolit pentru o vreme, dar, conflictul s-a reaprins luna trecută după ce omul a început din nou să construiască pe terenul lui. De această dată, construcțiile s-au făcut fără autorizație, iar vechea autorizație se pare că a fost anulată de instanță la cererea Prefecturii Caraș-Severin.

Mai mulți consilieri, au declarat neoficial, că primarul nu ar fi tocmai străin de ceea ce se întâmplă și că la mijloc ar fi interese ascunse.

Pentru a risipi îndoielile, primarul Oprescu e decis să-l acționeze pe cetățean în judecată, atât pentru construcțiile ilegale, cât și pentru a pune capăt discuțiilor conform cărora el, edilul, ar avea legătură cu acțiunile proprietarului terenului din Parcul Vicol.
Publicat de : Vali POPOVICI
Data publicării: 04 Apr 2007 - 06:54
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=24415&titlu=Primarul_Bailor_Herculane_se_judeca_cu_cetatenii