Președintele CJ Argeș pune bețe în roate Salvamont [1]

Propunerea vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Marian Fulga, de a închiria un elicopter pentru Serviciul Salvamont, a fost primită cu neplăcere de președintele Constantin Nicolescu, informează corespondentul AMOS NEWS.

Adjunctul său, Marian Fulga, a încercat să-l convingă de necesitatea unui aparat de zbor care să-i salveze pe turiștii rătăciți în Munții Făgăraș, chiar dacă suma lunară care ar trebui să fie plătită de la bugetul județului reprezentând închirierea aparatului de zbor este de circa 4000 de euro. Constantin Nicolescu i-a reproșat colegului său că nu el este în măsură să hotărască închirierea sau cumpărarea unui elicopter .

Salvamont Brașov a închiriat de câțiva ani buni un elicopter de la IAR Ghimbav, cu ajutorul căruia salvamontiștii au salvat sute de vieți. Pentru șeful Consiliului Județean Argeș suma cu care se poate închiria un aparat de zbor pare enormă în condițiile în care banii județului îngroașă buzunarele patronilor de firme de construcții care execută asfaltări de drumuri județene de mântuială .


Publicat de : Petre NIȚU
Data publicării: 07 Mar 2007 - 06:27
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23965&titlu=Presedintele_CJ_Arges_pune_bete_in_roate_Salvamont