PSD Vrancea vrea să-l despăgubească pe prefect dacă acesta renunță la terenul de la Soveja [1]

Deputatul PSD de Vrancea, George Băeșu a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, că dacă prefectul Ion Oprea, șeful Poliției – Viorel Șerbănoiu și șeful de la Cadastru, Emilian Diaconu, vor renunța la terenurile achiziționate la Soveja, vor primi despăgubiri din partea PSD.

„Dacă dânșii vor renunța la acele terenuri, PSD Vrancea se oferă să-i despăgubească cu sumele pe care le-au plătit iar noi vom pune terenurile la dispoziție unor familii de tineri. Pentru că Soveja are nevoie de tineri nu de capete încoronate”, a declarat George Băeșu.

Deputatul cât și senatorul Angel Tîlvăr i-au cerut ministrului Blaga să declanșeze o anchetă pentru a vedea dacă afacerea este legală. Parlamentarii PSD consideră că tot ceea ce s-a întâmplat la Soveja ar fi fost imoral întrucât cei trei s-ar fi folosit de funcții pentru a avea acces la unele informații.

Afirmațiile parlamentarului vin la mai multe luni după ce vrâncenii amintiți au cumpărat, alături de șeful SIE, Claudiu Săftoiu, terenuri în stațiunea Soveja. Cei patru au participat la o licitație, suma plătită fiind, potrivit propriilor declarații, mai mare decât prețul pieței din zonă la acea vreme. Deși se află în aceeași situație cu cei trei vrânceni, parlamentarii PSD nu au comentat prea mult și la adresa șefului Serviciului de Informații Externe a României. Subiectul Claudiu Săftoiu a fost evitat cu eleganță atât de Băeșu cât și de Tîlvăr în ciuda insistențelor reprezentanților mass-media.
Publicat de : Ana CRIȘAN
Data publicării: 12 Feb 2007 - 06:04
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23535&titlu=PSD_Vrancea_vrea_sa_l_despagubeasca_pe_prefect_daca_acesta_renunta_la_terenul_de_la_Soveja