Radu Munteanu: Bucurestiul are un imens potential turistic [1]

Candidatul PPCD fata cu Primaria Capitalei

Care este, in opinia dumneavoastra, proiectul prioritar pe care viitorul primar al Capitalei ar trebui sa-l puna in practica?
Prioritatea zero este a unei administratii eficiente, puse in slujba bucurestenilor. Programul de dezvoltare a Municipiului Bucuresti, pe care l-a dezbatut si adoptat deja CGMB, contine destule proiecte, aflate in faze avansate de pregatire si pentru care exista si solutii de finantare. Consider ca decizia politica a fost luata, e momentul ca programul sa fie aplicat. Insa am serioase rezerve ca actuala administratie municipala are capacitatea de a respecta conditiile si termenele acestui program. E nevoie de eficienta, de scoaterea in afara Primariei a oricaror tendinte de coruptie, de o functionare precisa si responsabila a structurilor din Primarie. Sunt sigur ca o directie puternica de audit, impreuna cu un sistem independent de evaluare externa va cerne lucrurile si in Primarie. Vom "multumi" celor ce pierd vremea si vom aduce oameni capabili sa realizeze aceste proiecte. Vreau sa adaug o singura idee, ce tine de dezvoltarea strategica. Cred ca Bucurestiul are un imens potential turistic, un patrimoniu cultural si spiritual care n-a fost valorificat pana acum.

Ce sanse credeti ca aveti in cursa pentru Primaria Capitalei?

Sansele mele sunt cele ale unui candidat popular, crestin democrat. Va conta si discursul, diferit pe fond si in forma de cel al contracandidatilor mei. Avem un model pus in practica la Timisoara, unde locuitorii l-au reales pe primarul Ciuhandu pentru ceea ce a facut, nu pentru promisiunile din campanie. Eu reprezint alta generatie politica, ce nu are legatura cu neseriozitatea "marilor" politiceni de azi. Vreau sa fac treaba - asa cum am facut in afaceri sau in administratie, cand mi-am propus ceva. Vreau sa las in urma mea ceva concret si - mai ales - oameni care sa ma revada cu placere.

In conditiile in care nu veti ajunge in turul doi al alegerilor, veti sustine un alt candidat?

Candidez pentru a convinge cat mai multi oameni sa ma voteze si sa sprijine PPCD (PNTCD). Nu ma gandesc sa sustin pe nimeni, nu ma gandesc la jocuri politice. Daca nu as ajunge in turul doi, as discuta cu fiecare candidat calificat si i-as cere sa preia cat mai multe din obiectivele programului meu. Pe urma, le-as spune bucurestenilor cum a reactionat fiecare si i-as lasa sa decida. Asa e normal.
Publicat de : Razvan GHEORGHE
Data publicării: 18 Mar 2005 - 07:55
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2340&titlu=Radu_Munteanu__Bucurestiul_are_un_imens_potential_turistic