Pentru a impiedica suspendarea presedinteluiPLD anunta mobilizarea electoratului [1]

Astazi, legislativul se va pronunta asupra constituirii grupurilor parlamentare ale partidului Parlamentarii Partidului Liberal Democrat vor cere, azi, legislativului, “recunoasterea” oficiala

. Acestia vor solicita Parlamentului sa aprobe - potrivit legislatiei in vigoare, constituirea celor doua grupuri parlamentare - la Camera Deputatilor si, respectiv, la Senat. Primul va fi condus de deputatul de Sibiu, Cornel Stirbet, iar cel de-al doilea, de fostul ministru al agriculturii, senatorul de Suceava, Gheorghe Flutur. PLD si-a prezentat, ieri, public, proiectele legislative, a reamintit ca toti cei 28 de parlamentari ai sai vor vota impotriva suspendarii sefului statului, si a cerut mobilizarea opiniei publice, atat contra suspendarii lui Traian Basescu, cat si a demisiei ministrului de externe, Mihai Razvan Ungureanu. Liderii PLD au anuntat, ieri, nu mai putin de 15 proiecte prioritare, ce vor fi promovate de partid in aceasta sesiune parlamentara. Primul - introducerea votului uninominal pentru Senat si Camera Deputatilor, este, potrivit deputatului Cristian Boureanu, prioritatea zero al partidului, care va cere conducerii celor doua Camere dreptul de a desemna doi reprezentanti in Comisia speciala comuna pentru elaborarea legilor electorale. “Solicitam partidelor parlamentare care s-au pronuntat in favoarea acestuia sa demonstreze si prin fapte ceea ce sustin la nivel declarativ. Dovada interesului acestora ar fi ca, in maxim o luna, comisia sa finalizeze si sa avanseze spre dezbatere proiectul de lege care sa reglementeze alegerea parlamentarilor prin vot direct”, a afirmat Cristian Boureanu. Printre celelalte proiecte, se numara desecretizarea arhivelor fostului PCR, legea pensiilor, precum si o noa lege de organizare a Radioului si Televiziunii Publice. Aceasta din urma- purtand “marca” Raluca Turcan, prevede depolitizarea celor doua institutii, tot mai des implicate, in ultima perioada, in diverse jocuri politice. Mobilizarea societatii civile impotriva suspendarii presedintelui Cu numai o zi inaintea inceperii sesiunii parlamentare, ce va debuta sub auspiciile demararii procedurii de suspendare a sefului statului, Partidul Liberal Democrat a iesit din nou la rampa, pentru a avertiza, fara echivoc, “patrulaterul negru PNL-PSD-PC-PRM”. Mesajul: toti cei 28 de deputati si senatori independenti, membri ai PLD, vor vota categoric impotriva suspendarii lui Traian Basescu in Parlament, iar- daca se va ajunge, totusi, la referendum, acestia vor mobiliza societatea civila pentru a se opune demersului initiat de social-democrati. “Ne asteapta o sesiune parlamentara bizara”, a afirmat Raluca Turcan, “in care reprezentantii partidelor politice si-au propus sa monopolizeze activitatea legislativa cu subiectul de scandal privind suspendarea presedintelui Basescu”, uitand ca “parlamentarii trebuie sa creeze si sa voteze legi”. Liderii PLD, in frunte cu Theodor Stolojan, au avut aceeasi pozitie critica fata de demiterea ministrului roman de externe, Mihai Razvan-Ungureanu, “unul dintre cei mai credibili si eficienti ministri” ai actualului Cabinet, supus, in ultima perioada, unei “presiuni incredibilie” de catre “un om care nu e in stare sa pastreze langa el oamenii valorosi” si care “minte ca de obicei”- cu referire la premierul Tariceanu si noua criza a “ostaticilor” romani din Irak. Potrivit lui Theodor Stolojan, premierul i-a cerut lui Ungureanu, demisia, din motive de “orgoliu personal”, cautand un pretext pentru a-l debarca de la conducerea MAE. In acest context, liderii PLD au mai lansat un apel catre societatea civila, pentru reactivarea “Coalitiei pentru o guvernare curata”. Stolojan a precizat ca i-a telefonat, ieri, ministrului de externe- asteptat oricand in noul partid, daca va decide sa paraseasca barca liberalilor, pentru a-i spune ca ii apreciaza intreaga activitate si a-si exprima “totalul dezacord” cu solicitarea de demisie adresata de seful executivului. Campania pentru PE Liberal-democratii si-au definitivat strategia pentru desemnarea viitorilor europarlamentari ai PLD, axata pe trei directii: transparenta, consultare si participare. Potrivit deputatului independent Mona Musca, selectia se va face pe baza unui punctaj- 70% acordat pentru proiecte, experienta si rezultate in sfera politica sau administrativa, iar 30%- pe baza de vot intern. Mona Musca, presedinte al Comisiei pentru desemnarea candidatilor in PE, a anuntat ca membrii Comisiei s-au angajat in scris sa nu candideze pentru functiile de europarlamentari.
Publicat de : Nadia Dincovici
Data publicării: 05 Feb 2007 - 07:24
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23354&titlu=Pentru_a_impiedica_suspendarea_presedinteluiPLD_anunta_mobilizarea_electoratului