Băsescu: Neadoptarea legii ANI poate activa clauza de salvgardare [1]

Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că neadoptarea legii Agenției Naționale de Integritate (ANI) ar putea duce la activarea clauzei de salvardare pe capitolul justiție și luptă împotriva corupției. Președintele a subliniat însă că legea nu trebuie să treacă neapărat în forma propusă de Ministerul Justiției.

"Acest proiect de lege a fost convenit cu Comisia Europeană ca fiind una dintre condițiile pentru ca stegulețul roșu să fie făcut galben. Această agenție a fost angajamentul nostru în schimbul ștergerii stegulețului roșu și a intrării în Uniunea Europeană, pentru că pe corupție aveam clauză de salvgardare. Dezactivarea clauzei de salvgardare s-a făcut exact în baza angajamentului nostru că vom face această ANI (...)

Eu nu spun că ea trebuie să treacă neapărat în forma în care a fost trimisă de Monica Macovei, pentru că Parlamentului nu poți să îi impui o anumită formă pentru că este suveran pe deciziile pe care le ia. Important este ca noi să facem această lege, poate cu ajustări, dacă sunt prevederi neconstituționale ele trebuie îndepărtate, dar această lege trebuie să o avem pentru a ne respecta un angajament", a subliniat Traian Băsescu.

"Putem să primim aplicarea clauzei de salvgardare, ceea ce ar produce extrem de multe complicații pentru români în primul rând. România va pierde enorm și sper să nu ajungem aici", a mai spus șeful statului.
Publicat de : ---
Data publicării: 05 Feb 2007 - 07:15
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23343&titlu=Basescu__Neadoptarea_legii_ANI_poate_activa_clauza_de_salvgardare