Primarii PSD din Arad s-au plâns șefilor din partid că nu primesc bani [1]

Primarii PSD din județul Arad și-au exprimat, duminică, nemulțumirile, în fața vicepreședintelui partidului, Ecaterina Andronescu, afirmând că nu primesc bani de la buget doar din cauza apartenenței lor politice, transmite corespondentul AMOS News.


Fostul ministru al Educației, care răspunde de filiala arădeană, a spus că deși primarii PSD au avut proiecte nu au primit finanțare din cauza principiului „cei care nu sunt ai noștri nu primesc mai nimic“. Andronescu a mai spus că a primit semnale și în ceea ce privește investițiile din învățământ, lăsând să se înțeleagă că și acestea ar fi dirijate spre localități portocalii.

„Nu primarii, ca persoane, nu sunt bine văzute, ci pur și simplu, că localitățile unde ei au fost aleși nu sunt respectate de actuala Putere. Nici resursele financiare nu sunt alocate proporțional cu segmentul de populație care locuiește acolo și proporțional cu obiectivele pe care localitățile respective le au. Toate localitățile, și mai ales cele din mediul rural, au nevoie de foarte multe investiții, ori să amendezi o localitate pentru că primarul face parte din PSD mi se pare extrem de păgubos la adresa localității și a cetățenilor din localitatea respectivă“, a declarat Ecaterina Andronescu.

Vicepreședintele PSD a mai spus că va duce nemulțumirile primarilor în Parlament. „Vom interpela miniștrii de resort și vom încerca să promovăm dezbateri la Comisia de Buget-Finanțe atunci când se redistribuie resursele financiare, să fie luate în considerare proiectele pe care primarii noștri le-au dezvoltat“, a susținut liderul social-democrat.

Ecaterina Andronescu, a participat, duminică, la ședința Comitetului Executiv al PSD Arad.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 05 Feb 2007 - 06:57
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23317&titlu=Primarii_PSD_din_Arad_s_au_plans_sefilor_din_partid_ca_nu_primesc_bani