Talpeș anunță mâine intrarea în legalitate a UPSC [1]

Uniunea Populară Social Creștină (UPSC) va organiza, joi, cu prilejul înscrierii formațiunii politice în Registrul partidelor politice, o conferință de presă extraordinară.

În cadrul acestei conferințe, senatorul independent Ioan Talpeș, care este și liderul acestei formațiuni politice, va anunța înscrierea oficială a partidul la Tribunalul București.

Ioan Talpeș a lansat UPSC pe 20 octombrie, la Palatul Parlamentului, în cadrul Adunării Generale de constituire a noii formațiuni politice. Tot atunci, el a fost ales președinte interimar al partidului.

La numai o zi de la lansarea Uniunii, senatorul a depus la Tribunalul București cererea de înregistrare a formațiunii sale politice. Senatorul a depus atunci și listele cu cele 125.000 de semnături de susținere, din 34 de județe ale țării și din rândul românilor plecați în Austria.

Talpeș a declarat că partidul va avea o ideologie de centru-dreapta și va fi social-creștin pentru că "România va avea probleme sociale încă 15-20 de ani de acum încolo".

Potrivit liderului UPSC, partidul se adresează celor 50 la sută dintre alegători care nu vor să voteze.

"Acest partid nu promovează adversitate și inamiciție, promovează concurența. Suntem deschiși la discuții cu orice formațiune care recunoaște Constituția", spunea senatorul independent.

Dintre membrii UPSC îi amintim pe avocatul Ioan Adrian Vilău și chirurgul Teofil Pop.
Publicat de : Daniela BĂRĂGAN
Data publicării: 28 Dec 2006 - 06:12
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=22745&titlu=Talpes_anunta_maine_intrarea_in_legalitate_a_UPSC