Erorile din contractul Petrom, cautate de o comisie prezidentiala



Miercuri seara CSAT a cerut desecretizarea contractelor din domeniul energetic, inclusiv a Petrom

. Ministerul Economiei si Comertului este acuzat de parlamentarii din legislatura trecuta ca nu ar fi trimis documentatia necesara la votarea contractului Petrom. Teza lansata de Dan Ioan Popescu referitoare la faptul ca parlamentarii din comisiile de specialitate ar fi studiat contractul Petrom este insa un balon de sapun. Avizul comisiilor a fost unul consultativ, care nu avea influenta asupra votului final din plen. Nimeni nu a citit atent legea de privatizare. Cat despre contract, nici nu s-a mai pus problema. Asa s-a ajuns ca votantii sa nu stie de fapt pentru ce si-au dat acordul. Multi dintre ei recunosc acum cu inocenta: "N-am stiut ce am votat".
Scumpirea gazelor, o posibila nada a presedintelui
In urma cu o luna de zile, presedintele Traian Basescu vorbea despre metodele de tinere sub control a inflatiei, identificand cresterea pretului la gaze drept solutie salvatoare. Este posibil ca decizia celor de la Petrom sa se fi bazat si pe spusele presedintelui. Cert este ca majorarea a incins spiritele si a facut ca scandalul privatizarii sa  ia o amploare fara precedent. Este însa bizar cum de am aflat abia acum de dosarul Petrom, în conditiile în care procurorii DNA pritocesc la el înca din primavara. Mai mult, în conditiile în care utilitatile publice din România se scot la mezat de 16 ani încoace, este la fel de absurd sa te întrebi daca a fost buna sau nu privatizarea lor.
Deciziile CSAT
Presedintele Traian Basescu a anuntat, miercuri seara, ca CSAT a cerut desecretizarea contractelor de privatizare din sectorul energetic, inclusiv a Petrom. În ceea ce priveste privatizarea Petrom, Basescu a apreciat ca acest contract se afla "pe buna dreptate" în atentia Parchetului General. "Deja contractul Petrom se afla la Parchet si constatam ca pe buna dreptate se afla la aceasta institutie. El trebuie analizat în toata derularea procesului, de la elementul de decizie la elementul de punere în aplicare, inclusiv respectarea recomandarilor consultantului. Da, sunt erori", a declarat seful statului. Presedintele României a aratat ca CSAT, nefiind o institutie abilitata sa desfasoare anchete, a analizat în special mecanismele dupa care s-au facut aceste privatizari: "Este evident ca sunt suficiente contracte în care s-au facut erori în ceea ce priveste garantarea securitatii energetice a populatiei, iar cea mai importanta concluzie a fost aceea ca astfel de erori nu trebuie sa se mai petreaca în procesele viitoare", a apreciat Traian Basescu. El a cerut ministrului economiei, Codrut Şeres, sa contacteze "în cel mai scurt timp" partenerii de contract ai României si sa-i informeze asupra solicitarilor CSAT privind desecretizarea contractelor de privatizare.
CSAT a mai solicitat si publicarea, eventual pe site-ul de pe internet al Ministerului Economiei, a contractelor de furnizare sau de intermediere în domeniul energetic, cu mentionarea numelui firmelor, actionarilor si a continutului contractelor. "O alta decizie a CSAT a fost ca toate societatile, care au contracte de furnizare de energie sau contracte de intermediere între producatorii de energie electrica si utilizatori, trebuie facute publice de catre Ministerul Industriilor, cu mentionarea numelui firmei, a actionarilor si a continutului contractelor", a anuntat Basescu. El a mentionat ca aceste contracte se afla la presedintie, dar ca nu este treaba acestei institutii sa le faca publice. "Ministerul Industriilor (n.r. MEC) trebuie sa le faca publice, sa le puna pe site-ul ministerului", a solicitat seful statului.
Comisie prezidentiala pentru strategia energetica
La finalul sedintei CSAT, Traian Basescu a anuntat si constituirea unei comisii prezidentiale care sa elaboreze viitoarea strategie energetica a României. Strategia urmeaza sa fie elaborata în maximum sase luni si, ulterior, va fi supusa aprobarii guvernului. "Noua strategie este necesara datorita proceselor de privatizare care au avut loc si care au schimbat elementele de fond, avute în vedere în strategiile anterioare în ceea ce priveste garantarea securitatii energetice a populatiei", a spus Basescu. Tot miercuri, CSAT a discutat situatia stocurilor de resurse energetice. Basescu a insistat ca, potrivit informatiilor oferite de ministrul Şeres, resursa energetica este asigurata, iar importurile s-au facut la pretul pietei.  
Publicat de : ---
Data publicării: 24 Noi 2006 - 06:01
 

Link știre