Primarul Capitalei vrea mai multe terenuri de la autoritatile centrale [1]

Cetateanul de rand nu va avea vreun avantaj din descentralizarea administratiei publice anuntata cu surle si trambite de autoritati

. De fapt, participantii la reuniunea privind descentralizarea administratiei publice, organizata ieri de Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), au vorbit doar din punctul de vedere al primarilor de localitati. Chiar si Adriean Videanu, primarul Capitalei, s-a referit la oameni doar pentru a ajunge, in final, la interesul sau, ca primar general. "Omul, cand are o problema, nu merge la ministrul x sau secretarul de stat y, ci vine la primarie. De aceea, principiul pe care s-a mers, acela de a lasa la nivelul administratiei centrale reglementarea si controlul, iar partea de administrare sa fie transferata catre autoritatea locala este, daca vreti, cheia de bolta a legii descentralizarii", a spus Videanu, dupa care a revenit la problema care il framanta cel mai tare: cea imobiliara. if(typeof(ord)=="undefined")ord=Math.random()*10000000000000000; document.write('); "Trecerea in administrarea primariilor a patrimoniului ministerelor, agentiilor guvernamentale sau ADS (Administratia Domeniilor Statului - n.red.) este urgenta. Suntem in plin proces de restituire si nu avem solutii, pentru ca ministerele si agentiile guvernamentale administreaza nejustificat aceste suprafete de teren, care se afla pe teritoriul administrativ al localitatii", a spus Videanu. El a cerut mai multa coerenta legislativa si cresterea resurselor financiare care sa sprijine procesul de descentralizare, prin transferul veniturilor din impozitul pe venitul global catre autoritatea locala. "La fel de importante sunt si serviciile publice. S-a facut o mare eroare cand serviciile publice (gaze, electricitate) s-au privatizat cu tot cu infrastructura. Nu s-a privatizat serviciul public, ci infrastructura. Si dam un caz ipotetic: falimentul. Daca societatea intra in faliment, atunci ce ne facem? Intra in lichidare si reteaua?!. Nu mai trebuie continuata aceasta eroare. Trebuie sa privatizam servicii, nu patrimonii", a conchis Videanu. liviu.vulpe@gandul.info
Publicat de : Titus Liviu VULPE
Data publicării: 04 Oct 2006 - 05:50
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=21304&titlu=Primarul_Capitalei_vrea_mai_multe_terenuri_de_la_autoritatile_centrale