Basescu s-a intalnit cu Bush si la telefon [1]

Vizita lui Traian Basescu a consolidat relatiile de "incredere reciproca" intre presedintele Romaniei si cel al SUA.

Traian Basescu a precizat ca relatiile dintre cei doi sefi de stat au inceput inaintea vizitei oficiale la Washington, aceasta fiind, de altfel, cea de-a patra intalnire intre ei.

Presedintele Traian Basescu a declarat ca discutia de la Washington cu George W. Bush a fost precedata de patru intalniri neoficiale cu omologul sau american, iar una dintre ele s-a desfasurat la Bruxelles, intr-un cadru inchis. "Eu sunt practic la a patra intalnire cu presedintele Bush", a declarat presedintele roman. "Si cand vorbesc de intalnire vorbesc chiar si de cele doua suficient de lungi discutii telefonice in care am facut schimb de puncte de vedere pe teme importante", a adaugat Traian Basescu, precizand ca aceste contacte au pus bazele stabilirii unei "increderi reciproce" intre cei doi oameni de stat. Referitor la conferinta de presa sustinuta in Biroul Oval, Traian Basescu a precizat ca nu poate masura exact semnificatia acestui fapt, dar ca, deocamdata, in Biroul sau de la Cotroceni nu a primit inca un sef de stat. "Cand voi primi un sef de stat, va fi o mare onoare pentru el, indiferent cum se numeste", a precizat Basescu.

Tur de forta european

Presedintele Traian Basescu a precizat ca pe agenda sa internationala mai figureaza, in perioada imediat urmatoare, doua vizite extrem de importante, una la Berlin si o alta la Roma.
Seful statului roman a mentionat totodata ca acestor intrevederi le urmeaza vizite in Polonia, apoi in Spania, care este in curs de perfectare, in timp ce Franta va figura pe agenda internationala in toamna acestui an.

Retragerea Rusiei din Transnistria

Presedintele Traian Basescu a declarat, la Consiliul de Relatii Externe din Washington, ca problema Transnistriei poate fi solutionata prin retragerea armamentului si a soldatilor rusi, lasand Republica Moldova sa fie independenta in granitele sale. "Aici este o singura solutie: o foarte puternica presiune asupra prietenilor nostri de la Moscova pentru a-si retrage armamentul si soldatii si a lasa Republica Moldova sa fie independenta in granitele sale", a afirmat Traian Basescu, adaugand ca presedintele Bush are o mare influenta in acest sens. Un alt punct sustinut de Traian Basescu in fata Consiliului pentru Relatii Externe din Washington s-a referit la necesitatea realizarii unei strategii pentru promovarea securitatii si consolidarea proceselor democratice din zona Marii Negre. El a adaugat ca aceasta reprezinta una dintre prioritatile strategice ale Romaniei. "Nu putem lasa tarile din regiune sa devine victime ale istoriei europene, o zona gri la poarta Europei de Est", a adaugat Basescu.
El a sustinut necesitatea unei implicari intarite in regiune a SUA, UE, NATO si a OSCE. Seful statului a mai spus ca plasarea bazelor militare ale SUA la Marea Neagra ar contribui semnificativ la securitatea intregii regiuni.

Presedintele a plans din nou

Presedintele Traian Basescu s-a declarat foarte impresionat de ceea ce a vazut in vizita pe care a facut-o la Memorialul Holocaustului din Washington, la final el izbucnind in plans. Seful statului a declarat la Consiliul de Relatii Externe ca, probabil, in dezbaterea privind asumarea de catre Romania a istoriei sale reale se va ajunge la concluzia ca statul roman trebuie sa recunoasca atat crimele din timpul Holocaustului, cat si pe cele din comunism.
Publicat de : Narcisa Petre
Data publicării: 12 Mar 2005 - 11:13
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2130&titlu=Basescu_s_a_intalnit_cu_Bush_si_la_telefon