Ziua rafuielii in familie [1]

Cei care doresc sa-i ceara socoteala presedintelui Traian Basescu pentru insistenta cu care anunta iminenta alegerilor anticipate nu puteau sa aleaga un moment mai prost.

Asemeni imparatilor romani, intorsi in capitala Imperiului cu alai de osteni si trofee, dupa o mare victorie, seful statului aterizeaza pe aeroportul Henri Coanda si o ia in directia Cotroceni altfel de cum a plecat. In cel mai riscant si important demers al sau de la depunerea juramantului, a invins, intr-o maniera care ii lasa pe adversarii si pe cartitorii sai fara drept de apel. Niciodata pana acum in intreaga istorie a acestei tari nu a existat o relatie atat de upgradata cu Statele Unite. Si niciodata Statele Unite nu au fost mai puternice decat acum, cand lumea este unipolara. Iar Romaniei ii este rezervat nu candva, la marginea orizontului, ci chiar in urmatorii cativa ani, un rol pe care nu l-a mai avut. Acela de jucator de prima marime, poate chiar cel mai important, in intreaga regiune geografica. O regiune care, la randul ei, urmeaza sa se transforme in spatiul care va reconfigura harta geo-politica a lumii. Basescu a demonstrat, pur si simplu, ca nu s-a imbatat cu apa rece. Asa ca se intoarce acasa precum Popeye Marinarul, cu muschii umflati la maximum de spanacul american. Si este cel mai interesat dintre romani de a continua ceea ce a inceput. Si de a duce totul la bun sfarsit. Urmeaza sa ia taurul de coarne pentru reconstructia politica interna.

Sunt voci, si nu putine, in PNL, dar si in PD - ca sa nu mai vorbim de UDMR si PUR - care isi manifesta consternarea, sau chiar revolta, in raport cu proiectul lansat de Traian Basescu vizand alegerile anticipate. Astfel incat liderii acestor partide au hotarat sa-i ceara socoteala. Ei se gandesc, chiar daca multi nu o spun deschis, ca anticipatele le pot pune in pericol statutul. Umanistii parasesc, practic, scena politica, UDMR-ul are o serie de probleme interne, in raport cu care ar fi mai igienic sa nu aiba loc alegeri, cei aflati in Guvern sau in administratia publica locala isi tem pozitiile, obtinute uneori destul de greu si chiar cu sacrificii, iar parlamentarii se gandesc ca, Doamne fereste, nu care cumva Basescu, in rol de eminenta cenusie, sa-i taie de pe liste. In momentul rafuielii, ei vor invoca insa alte argumente. Unul va fi legat de costul anticipatelor. Vor spune ca pentru cetateni este stresant, intr-un an si asa cu multe restrictii, sa stie ca mai au de platit si o campanie electorala. Acestora, Basescu le va spune ca este un cost infim, in raport cu beneficiul care ar putea fi realizat printr-o stabilitate politica reala, creata pe suportul unei solide majoritati parlamentare. Altii vor invoca faptul ca el, presedintele, nu poate pur si simplu sa hotarasca peste capul intregii clase politice. Mai ales ca a ajuns acolo unde e pentru ca l-a desemnat si l-a sustinut Alianta. Basescu le va replica, fara doar si poate, ca, dupa abandonul lui Theodor Stolojan, a fost rugat insistent de liberali si PD-isti sa accepte sa candideze la sefia statului. Si s-a supus. Desi nu se gandise inainte la acest lucru. Si si-a facut aproape singur campania, pe ultima suta de metri, invingand intr-un meci aproape imposibil cu Adrian Nastase, mai bine cotat decat el in sondaje si sustinut de cel mai puternic partid al Romaniei. Aflat la pupitrul de comanda al societatii. Le va mai spune Basescu, cu un ton taios, ca, daca nu accepta el sa candideze si daca nu castiga el prezidentialele, atunci ei, ceilalti, nu mai guvernau. Pentru ca tot seful statului este cel care a fortat crearea acestei coalitii aflate la putere. Unii vor ridica si ei tonul, batandu-i obrazul lui Basescu pentru ca decredibilizeaza Guvernul prin apelul la anticipate si prin unele critici aduse Executivului. Iar el va raspunde la fel de dur ca acest Guvern, fara cerbicia lui, nu ar fi existat. Ca la Palatul Victoria s-ar fi instalat lejer Nastase. Sau Geoana. Sau alta persoana pe care o dorea PSD. Iar acum sunt necesare anticipatele pentru a avea un Guvern cu adevarat puternic. In stare sa-si promoveze legile. Si sa gestioneze aderarea la UE. Si punct.

Dupa care, presedintele Traian Basescu va impunge aerul cu doua degete si va lovi cu pumnul in masa. "Nu va place? Nu aveti decat! Ati stiut cine sunt si cum sunt si m-ati desemnat candidat. Si ma comport asa cum sunt. Nu va ramane decat sa-l ascultati pe Presedinte!" Si daca Basescu vrea cu adevarat, vor fi anticipate. Pentru ca el este acum pe caii cei mai mari.
Publicat de : Sorin ROSCA STANESCU
Data publicării: 12 Mar 2005 - 10:59
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2115&titlu=Ziua_rafuielii_in_familie