PRM Timiș ar dori destituirea lui Băsescu [1]

Liderii PRM Timiș sunt deciși să pornească o campanie de strângere de semnături pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, dacă șeful statului nu va rezolva situația în care se află acum serviciile secrete, transmite corespondentul AMOS News.

Peremiștii timișeni i-au dat răgaz o săptămână lui Băsescu să ia o poziție concretă în acest caz și au amenințat că dacă dorința lor nu se va îndeplini, vor cere ajutorul românilor, printr-o campanie de strângere de semnături pentru destituirea președintelui țării.

Senatorul Valentin Dinescu s-a lansat în declarații mai ample împotriva lui Băsescu. “Dacă președintele nu își schimbă atitudinea, mutăm logistica pregătită în cazul lui Ciuhandu pentru Băsescu. Acțiunea pornește de la filiala Timiș”, a precizat Dinescu, gândindu-se probabil că ar putea avea același succes ca și cazul liderului administrației timișorene. Peremiști timișeni așteaptă ca după întoarcerea lui Băsescu din SUA acesta “să termine degringolada cu CNSAS și cu serviciile secrete”.

“Băsescu este un Ceaușescu în devenire. Băsescu zboară prin această țară ca într-o fabrică de înghețată”, a declarat Dinescu. Peremiștii recunosc că procedura de demitere prin vot al poporului este una greoaie, fiind nevoie de semnăturile a o treime din alegători și de acceptul Curții Constituționale, în timp ce procedura parlamentară ar necesita votul a cel puțin o treime dintre deputați și senatori.

Gestul peremiștilor conduși de deputatul Mircea Purceld vine după o acțiune similară pe care filiala locală intenționa să o facă în Timișoara, unde doreau să îl demită pe primarul Gheorghe Ciuhandu. Cu câteva săptămâni în urmă, PRM cerea edilului timișorean să reducă prețul la energia termică până la finele lunii iulie, în caz contrar declanșând strângerea de semnături pentru demiterea liderului PNȚCD.

La nici două săptămâni de la cererea consilierilor locali PRM, Ciuhandu ia o decizie unică în istoria orașului: ieftinirea prețului la gigacalorie. Consilierul local Adrian Pășcuță ajunge acum chiar să politizeze gigacaloria, exclamând cu mândrie că “acest nou preț la energia termică este unul din marile succese ale PRM”. Pășcuță afirmă chiar că membri ai PNȚCD s-au prezentat la el la audiențe, cu carnetul de partid în mână, arătându-se dornici să semneze pe listele pentru demiterea din funcție a primarului creștin-democrat.
Publicat de : Ioana TOMA
Data publicării: 29 Iul 2006 - 05:41
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19768&titlu=PRM_Timis_ar_dori_destituirea_lui_Basescu