Bush si Basescu, prieteni la Casa Alba [1]

„Am avut multe de discutat pentru ca suntem prieteni”, a spus presedintele Bush adresandu-i-se din greseala presedintelui Romaniei cu „premierul”

.

Eroare care trebuie sa fi dat ceva palpitatii la Bucuresti. S-a corectat insa imediat, intorcandu-se usor spre omologul sau roman care i-a ascultat, vizibil emotionat, declaratia de dupa intalnirea bilaterala de ieri, ce a durat mai bine de 45 de minute, perioada programata. O exceptie pentru ceasul elvetian dupa care functioneaza Casa Alba. Presedintele Basescu i-a facut o surpriza oferindu-i omologului sau, care a implinit de curand 60 de ani, replica unui coson - o moneda dacica. Romania - „aliatul SUA” Pe agenda intalnirii celor doi, derulata in Biroul Oval, situatia internationala, participarea Romaniei in Irak si Afganistan, la democratizarea din zona Balcanilor si a Marii Negre, integritatea Republicii Moldova, politica americana privind vizele pentru cetatenii romani. Traian Basescu a punctat de la dreapta lui Bush: „Romania va continua sa ramana aliatul Statelor Unite la consolidarea democratiei in Irak si Afganistan”. O declaratie menita sa risipeasca nedumeririle administratiei americane dupa propunerea premierului Tariceanu de retragere din Irak, adresata insa si opozantilor de la Bucuresti. La fel de transant a fost si seful administratiei americane in privinta integritatii Moldovei si a rolului Romaniei in diseminarea democratiei in regiune, vital in opinia sa.„Este o zona in care apar noi democratii, o zona in care au existat conflicte istorice, o zona la care trebuie sa fim atenti, deci rolul Romaniei este vital”. Mai multe lamuriri a adus Traian Basescu vorbind despre neamestecul nimanui la frontierele de est ale Republicii Moldova. Fara a numi un stat, aluzia era la Rusia. „Integritatea Moldovei” este o premiera in discursul american, destul de potolit la adresa politicii Rusiei in vecinatate. Vizele: „mai avem de lucru”Ambiguu a fost insa presedintele Bush la punctul privind vizele pentru cetatenii romani. „Cu fiecare tara in parte se lucreaza la o foaie de parcurs, pentru usurarea regimului de vize. Iar aceasta foaie de parcurs se realizeaza in functie de situatia existenta in fiecare tara in parte. Raspunsul este: cu cat reusim sa rezolvam problemele ramase, cu atat mai bine, dar mai avem inca de lucru”. In Congresul american exista un amendament ce propune ca statele UE care participa alaturi de SUA la operatiuni militare sa fie scutite de vize. Situatie in care s-ar afla Romania dupa integrarea la 1 ianurie 2007 in UE. Traian Basescu a corectat posibila perceptie ca ridicarea vizelor pentru romani ar conduce la cresterea imigratiei ilegale. „Romanii nu se uita la SUA ca la un spatiu al imigrarii ilegale sau unul de joburi”, a spus presedintele roman. La Pentagon, fara AtanasiuDe la Casa Alba, presedintele Traian Basescu a plecat spre Pentagon, insotit de seful Statului Major General, Eugen Badalan, si nu de ministrul apararii, omologul lui Donald Rumsfeld, asa cum cere cutuma. Delegatia romana nu a dorit probabil sa transmita  Pentagonului un mesaj scindat prin prezenta unui inalt demnitar care are o pozitie contrara cu a presedintelui privind prezenta trupelor romanesti in Irak. Asa ca ministrul Atanasiu a fost lasat la vatra pentru a se confrunta cu consecintele initiativei sale de acum o luna.Pe urmele istorieiWashington este un oras in care istoria iti da binete. Ziaristilor romani, la complexul Watergate, acolo unde au fost cazati si unde s-a consumat un episod cheie al scandalului care a dus la demisia presedintelui Nixon. Hotelul Watergate si intregul complex, care contine cladiri de birouri, se afla foarte aproape de Casa Alba, de Pentagon si de centrul administrativ al Washingtonului - un parc cu monumete ale patriotismului constitutional american.

Traian Basescu si George W. Bush


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Iul 2006 - 05:55
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19736&titlu=Bush_si_Basescu__prieteni_la_Casa_Alba