Parlamentul i-a tintuit ca pe mosia fostei guvernari Reinscaunarea lui Timofte si Fulga [1]

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului i-au lipit de scaune pe sefii SRI si SIE, rechemandu-i la post

. Potrivit hotararii adoptate ieri prin vot in sedinta Birourilor, Radu Timofte si Gheorghe Fulga au fost repusi in functii, pe motiv ca presedintele Traian Basescu a procedat neconstitutional la acceptarea demisiilor acestora in 21 iulie. Hotararea a fost adoptata cu 15 voturi "pentru" si doar trei "impotriva", numai cei trei reprezentanti ai PD opunandu-se acestei decizii. Sedinta Birourilor Permanente a durat mai bine de patru ore, la aceasta participand si liderii grupurilor parlamentare, precum si liderii partidelor din opozitie, Mircea Geoana si C.V. Tudor, dar si membrii Comisiilor parlamentare pentru supravegherea activitatii SRI si SIE si ai Comisiilor pentru aparare. Coalitie anti-Basescu "A fost o sedinta fierbinte, cu 20 de luari de cuvant numai la primul punct", a declarat presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, la finalul vanzolelii, pe holul Parlamentului. Primul punct de pe ordinea de zi a sedintei era scrisoarea inaintata de Traian Basescu celor doua Camere, prin care erau aduse la cunostinta "demisiile" depuse in 21 iulie la Palatul Cotroceni de catre Radu Timofte si Gheorghe Fulga. Presedintele a anexat scrisorii si copiile olografe ale acestor documente semnate de cei doi sefi ai SRI si SIE. Copiile olografe au relevat faptul ca Gheorghe Fulga, directorul SIE, si-a semnat demisia in data de 20 iulie, cu o zi inainte ca Presedintia sa anunte demisiile inregistrate la serviciile secrete, iar Radu Timofte nu si-a semnat o demisie, ci i-a cerut lui Traian Basescu sa-i aprobe "eliberarea din functie". De acest amanunt s-au agatat membrii Birourilor Permanente, mai precis o coalitie anti-Basescu formata de PNL-UDMR-PC-PSD-PRM si minoritatile nationale. Potrivit argumentelor aduse de aceasta coalitie ad-hoc, in Legea SRI scrie ca directorul acestui serviciu nu poate fi eliberat din functie decat de catre Parlament, in sedinta comuna, la cererea presedintelui. Surse din Biroul Permanent al Senatului ne-au declarat ca Radu Timofte a evitat in mod intentionat sa scrie cuvantul "demisie", stiind ca procedura eliberarii din functie il va duce la procedurile parlamentare, intarziind astfel intreaga operatiune de inlocuire a sa din functie. In cazul lui Gheorghe Fulga, Nicolae Vacaroiu a explicat ca ar exista un vid legislativ, generat de neconcordantele intre Legea de functionare a SIE si noua Constitutie. "Domnul Fulga nu a stiut cui sa adreseze demisia sa, dar Parlamentul este cel care decide si eliberarea sa din functie", a spus Vacaroiu. Presedintele, acuzat ca nu cunoaste Constitutia In consecinta, Traian Basescu, cel care a aprobat si a semnat cele doua scrisori olografe ale lui Timofte si Fulga, a fost acuzat ca a incalcat prevederile constitutionale. PNL-UDMR-PC-PSD-PRM si minoritatile nationale au sustinut ca doresc sa repuna in drepturi Constitutia Romaniei si sa-l aduca pe calea cea dreapta pe seful statului, astfel ca au decis sa-i readuca in functii pe sefii SRI si SIE si, totodata, sa-i adreseze presedintelui o scrisoare in care "sa-i aduca la cunostinta procedurile constitutionale de inlocuire a sefilor serviciilor secrete". "Vom trimite o scrisoare catre Traian Basescu in care ii vom solicita, in conformitate cu prevederile legale, sa trimita o adresa la Parlament prin care sa propuna eliberarea din functie a celor doi si numirea altora in locul lor", a declarat Nicolae Vacaroiu, care a tinut sa repete ca, "pana la eliberarea din functie de catre Parlamentul reunit in sedinta comuna, Radu Timofte si Gheorghe Fulga sunt in functie". Acelasi Nicolae Vacaroiu zice: "Traian Basescu nu are dreptul sa numeasca interimari la conducerile SRI si SIE, numirea putand fi facuta numai si numai la propunerea Parlamentului", iar cei doi... "nu pot pur si simplu sa-si ia bagajele si sa plece"! Somatie pentru stabilirea inlocuitorilor Traian Basescu a fost acuzat inclusiv de "santaj" de catre reprezentantii Birourilor Permanente, cu referire la faptul ca acesta a anuntat ca va face propuneri pentru inlocuirea lui Timofte si Fulga numai dupa ce Parlamentul va adopta legile sigurantei nationale. Prin manevra politica pusa ieri la cale in Birourile Permanente de coalitia anti-Basescu se incearca sa i se forteze acestuia mana ca in momentul in care va cere Parlamentului eliberarea lui Timofte si Fulga din functii, sa faca si nominalizarile pentru noii directori ai SRI si SIE. Conducerile Camerei si Senatului au stabilit ca pana la 20 august Comisiile SRI si SIE vor elabora doua rapoarte privind situatiile ivite la cele doua servicii, urmand ca de-abia la sfarsitul lunii august, Senatul si Camera Deputatilor sa fie convocate in sesiune extraordinara pentru a proceda la inlocuirea directorilor serviciilor de informatii. "Vor fi doua voturi: vot separat pentru eliberarea din functii si vot separat pentru numirea noilor directori", a explicat presedintele Senatului. O alta decizie luata tot ieri de catre Birourile Permanente vizeaza o ancheta parlamentara ce urmeaza sa fie efectuata de catre Comisiile pentru aparare in privinta responsabilitatilor pe care Ministerul Justitiei si Ministerul de Interne le au in disparitia lui Omar Hayssam. Pe langa lege si bunul-simt Ambele hotarari au fost vehement contestate de catre reprezentantii PD, singurii care le-au respins si care si-au acuzat colegii din Birourile Permanente de incalcarea legilor. Liderul grupului parlamentar al PD de la Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, a declarat dupa sedinta ca hotararile votate in sedinta de ieri "se afla in afara legii". "Am asistat, din pacate, la o sedinta in care nu s-a ratat o ocazie de a cadea in ridicol fata de lege, s-a cazut in ridicol", a spus Cristian Radulescu, explicand ca "ceea ce s-a supus la vot este cu totul pe langa lege si pe langa bunul-simt". Liderul PD a mai spus ca nu intelege de ce trebuie sa fie convocate Comisiile pentru aparare ca sa ancheteze activitatea Ministerului Justitiei si al Ministerului de Interne. "Aceste comisii nu au de ce sa lucreze, Biroul Permanent s-a situat total in afara legii", a declarat Radulescu. "Ceea ce s-a supus la vot este total in afara legii. In final, dupa discutiile de care v-am spus, Birourile reunite au votat ca ele considera ca cei doi directori ai serviciilor de informatii sunt inca in functie, lucru care excede atat realitatea, fiindca cei doi si-au manifestat atat in scris, cat si public, in numeroase declaratii, demisia. Si demisia este un act al vointei lor proprii si asupra acesteia numai ei pot reveni", a precizat Radulescu. Traian Basescu le explica ce aveau de facut Administratia Prezidentiala a explicat ieri ca, urmare a cererilor de demisie din functie prezentate de directorul SRI, Radu Timofte, si directorul SIE, Gheorghe Fulga, Traian Basescu a luat la cunostinta de cele doua demisii si a acceptat ca cele doua persoane sa elibereze functia in termenul legal de 30 de zile. Presedintele a dorit ca Parlamentul sa cunoasca punctul de vedere al domniei sale, iar aceasta este semnificatia semnaturii sale pe cele doua cereri, semnaturi atat de contestate ieri la Parlament. Legile de organizare si functionare ale celor doua servicii de informatii nu prevad, in mod expres, institutia unde pot fi depuse demisiile. Conform principiului simetriei formelor juridice, cel care numeste poate sa si elibereze din functie. Avand in vedere faptul ca, in procesul de numire a directorilor celor doua servicii, atat Parlamentul, cat si presedintele au atributii, precum si faptul ca Parlamentul Romaniei se afla in vacanta parlamentara, cele doua demisii au fost prezentate sefului statului, care a transmis imediat Parlamentului cele doua cereri, in data de 21 iulie 2006. "Conform art. 79 din Codul Muncii, demisia este un act unilateral de vointa, al celui care, printr-o notificare scrisa, comunica incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz de cel mult 30 de zile de la data demisiei. In urmatoarele 30 de zile, Parlamentul este obligat sa-i elibereze din functie, ca urmare a demisiei, pe cei doi sefi ai SRI si SIE, numai daca acestia, in mod expres, nu doresc sa revina asupra cererilor de demisie", explica Administratia Prezidentiala. In ceea ce priveste propunerile de numire a noilor sefi de servicii, presedintele nu poate face nominalizari inainte de eliberarea din functie a actualilor directori demisionari de catre Parlament, in plenul Camerelor reunite. Pe de alta parte, Legile de organizare si functionare ale celor doua servicii nu prevad un termen in care presedintele este obligat sa faca nominalizari pentru cele doua functii. PSD, PC si PRM Đ strategii comune Presedintii PSD, PRM si PC s-au intalnit, ieri, inainte de sedinta comuna a Birourilor Permanente ale Parlamentului, in biroul lui Nicolae Vacaroiu, la Senat, pentru a pune la cale manevrele politice de atac impotriva presedintelui Basescu. Geoana, Voiculescu si Vadim Tudor, fosti aliati la guvernare, au cazut de acord sa boicoteze si sa atace Presedintia pe tema demisiilor sefilor SRI si SIE si, de asemenea, sa scoata din nou la iveala amenintarile referitoare la posibilitatea suspendarii din functie a sefului statului. In vreme ce partidul lui Vadim Tudor s-a angajat sa stranga semnaturi in filialele judetene pentru suspendarea lui Traian Basescu, Mircea Geoana a anuntat ieri, iesind de la sedinta Birourilor Permanente, ca PSD va face apel la Curtea Constitutionala ca sa analizeze "modul in care presedintele si-a incalcat atributiile constitutionale". Intrebat daca acest lucru presupune si declansarea procedurii de suspendare a sefului statului, Mircea Geoana a raspuns: "La limita, da". Surse din conducerea PNL sustin ca cele trei partide, doua aflate in opozitie si PC-ul lui Voiculescu aflat selectiv la putere, beneficiaza in actiunile lor politice anti-Basescu si de sprijinul liberalilor, scopul comun al acestor partide fiind acela de a-l pune pe Basescu intr-o lumina proasta in ochii opiniei publice. Bogdan Olteanu neaga. Gheorghe Fulga si-a depus omagiile la Vacaroiu si Geoana Fostul director al SIE (sau inca actualul, potrivit deciziei Birourilor Permanente ale Parlamentului) si-a depus ieri omagiile la sefii fostului sau partid. La nici o saptamana dupa ce si-a semnat demisia din functie si chiar in ziua in care Parlamentul a revocat inlocuirea sa si a lui Radu Timofte din functii, Fulga a tinut sa aiba ieri discutii Nicolae Vacaroiu, in biroul acestuia de la Senat, si cu Mircea Geoana, presedintele PSD. Nicolae Vacaroiu a confirmat intalnirea cu Fulga, sustinand ca acesta ar fi tinut doar "sa-si ia ramas bun", ca urmare a demisiei sale din fruntea SIE. Mircea Geoana insa a negat o intalnire cu seful spionajului romanesc, dar surse din conducerea PSD sustin ca cei doi au avut o discutie referitoare la o posibila reintoarcere a acestuia in sanul social-democratilor.Un articol de Adriana Dutulescu
Publicat de : ---
Data publicării: 28 Iul 2006 - 05:52
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19713&titlu=Parlamentul_i_a_tintuit_ca_pe_mosia_fostei_guvernari__Reinscaunarea_lui_Timofte_si_Fulga