Conservatorii din Roman, la raport [1]

În prezența senatorului de Neamț al PC, Silvia Ciornei, președinte interimar al Filialei județene a PC, conducerea Organizației Roman a Partidului Conservator a prezentat raportul de activitate pe trimestrul II al acestui an.

Senatorul Silvia Ciornei a apreciat activitatea colegilor de la Roman, considerând că inițiativele Organizației au fost inteligente și utile pentru romașcani, ceea ce denotă interesul conservatorilor romașcani pentru soarta populației acestui oraș.

Ea a subliniat ca pe un fapt benefic implicarea partidului în rezolvarea problemelor diferitelor categorii sociale, tineri, persoane defavorizate sau reprezentanți ai mediului de afaceri. În următoarea perioadă, Organizația Roman a PC are ca misiune organizarea Școlii de vară a tinerilor conservatori din zona de nord a Moldovei. Evenimentul se va desfășura în perioada 25 -27 august, la Mănăstirea Miclăușeni.

În ceea ce privește activitatea la nivel județean, senatorul Silvia Ciornei a precizat că se va ocupa de organizarea unor evenimente și de distribuirea unor materiale informative cu privire la Uniunea Europeană.
Publicat de : Costin GRAUR
Data publicării: 25 Iul 2006 - 05:48
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19648&titlu=Conservatorii_din_Roman__la_raport